Preşedintele american Barack Obama a sosit la Berlin şi urmează să ţină o cuvântarea în faţa Porţii Brandenburg. Sosirea şefului statului american a transformat marţi capitala germană într-un oraş blindat.
8.000 de poliţişti sunt pe străzi, circulaţia feriboturilor a fost suspendată, accesul pe terasele clădirilor a fost interzis, iar gurile de canalizare de pe traseul liderului american sunt sigilate.
Măsurile corespund unui nivel de securitate maxim şi dispozitivului german i s-a alăturat şi o echipă a forţelor speciale americane „Navy Seals“ pentru a veghea la siguranţa lui Obama în timpul celor 24 de ore cât acesta va sta la Berlin. El va fi cazat, împreună cu soţia sa Michelle şi cele două fiice Malia şi Sasha, la hotelul Ritz-Carlton din Piaţa Potsdam, motiv pentru care accesul în această piaţă va fi interzis şi trei restaurante ale complexului hotelier vor fi închise.
De asemenea, accesul în zona Palatului Charlottenburg, unde liderul american va participa la o cină de gală, şi a Porţii Brandenburg, unde va rosti un discurs, este limitat numai pentru cei care locuiesc în zonă, care vor trebui să se legitimeze pentru a ajunge la casele lor. Aceste obiective vor fi complet închise pentru turişti, la fel ca şi Memorialul Holocaustului, care va fi vizitat de Michelle şi de fiicele sale.
Potrivit ultimelor ordine ale forţelor de securitate, ferestrele şi balcoanele clădirilor din aceste zone trebuie să stea tot timpul închise.