Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brandurile româneşti rezistă pe o piaţă invadată de importuri

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 august 2010 ·

Deși piaţa românească este dominată de produsele din import, printre mărcile străine câteva branduri locale şi-au păstrat poziţia. Afacerea “Farmec” de la Cluj este un exemplu de antreprenoriat românesc.

Mircea Turdean, director general al Farmec, ne-a vorbit despre cum a evoluat piaţa locală a cosmeticelor, cum rezistă antreprenorii români pe timp de criză şi planurile de dezvoltare ale copaniei.

România a intrat în cel de-al doilea an de criză. Cum se prezintă afacerile Farmec în prezent comparativ cu iulie 2009 şi iulie 2008? Cum aţi organizat afacerea astfel încât să treacă cu bine peste criză?

Mircea Turdean: La finalul primelor şase luni ale acestui an, avem o creştere de 10% a afacerilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Am menţinut ritmul de creştere, nu fără eforturi. Pe de o parte, au contat investiţiile realizate în anii anteriori, pentru mărirea capacităţii de producţie şi retehnologizare, extinderea şi consolidarea reţelei de distribuţie şi cercetare, investiţii care ne-au adus un avantaj competitiv. Pe de altă parte, încă de la începutul lui 2009, am adoptat măsuri care să ne apere de efectele crizei, printre care controlul lichidităţilor şi limitarea investiţiilor care nu erau urgente, în paralel cu iniţiative de creştere a vânzărilor.

Parcurgem o perioadă imprevizibilă economic, care te obligă să îţi regândeşti strategia şi bugetele, însă am decis să nu paralizăm în faţa crizei şi să ne continuăm proiectele, principalele direcţii pe care le vizăm fiind creşterea atât a vânzărilor interne, cât şi a exporturilor şi dezvoltarea portofoliului, care numără peste 400 de produse ce acoperă toate segmentele de consumatori. Rămânem aproape de clienţii noştri şi vom veni în continuare cu oferte accesibile şi competitive, adaptate nevoilor lor, cu atât mai mult acum, când toată lumea trece prin momente difici

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 26 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°