Prietenii mei de la Câmpina erau speriaţi de Moşu, un fel de Bau-Bau al lor personal, inventat de părinţi. Moşu putea să apară dacă deschideai noaptea uşa dinspre grădină. Putea să şi bată el însuşi la uşă. De aceea, le spuseseră părinţii, nu era bine pentru ei să mai zăbovească prea mult la joacă nici prin curte şi nici prin casă după ce se întuneca afară. Cu alte cuvinte, trebuiau să fie în pat cît mai devreme. Mie nu-mi era frică de Moşu al lor. În schimb, mă înfioram ori de cîte ori se deschidea uşa de la camera unde „locuia“ străbunicul lor. Un bătrîn urîcios care se zburlea la noi, reproşîndu-ne de fiecare dată că facem prea multă gălăgie şi-l deranjăm. Nu îndrăzneam să-l privesc în faţă şi mă miram că ei aveau uneori curajul să-l înfrunte. Deh, lor le era rudă. Într-o seară a ieşit din „bîrlogul“ lui să ne dea nişte bomboane. Nu i-am perceput intenţiile paşnice şi era gata s-o rup la fugă. În orice caz, m-am întors cu spatele de frica încruntării lui. „Uite, ne dă bomboane“, au exclamat prietenii mei. Mi-au vîrît şi mie în pumn, aproape cu forţa, vreo două dropsuri de la el. Le-am strîns în mînă cîtva timp şi apoi m-am descotorosit cumva de ele. N-am avut curajul să le bag în gură, mi se părea că miros a vechi, şi-mi închipuiam că trebuie să aibă gust oribil.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Pe lîngă străbunicul lor atît de teribil şi de concret, teoreticul Moşu, care cică ar fi putut veni din grădină, nu mă speria deloc. Eu, stînd la bloc, aveam în schimb un alt Bau-Bau. Era Omul de la subsol, un individ pe care mi-l închipuiam destul de negru la faţă, un fel de fochist cu un tricou închis la culoare, mulat peste bicepşii de criminal. L-am recunoscut mai tîrziu în Falconetti, personajul negativ din Om bogat, om sărac. Cînd nu eram cuminte, era de ajuns să mi se spună: „Vezi că îl chem pe O