Şi a fost şi al 21-lea Congres Mondial al Istoricilor. De data aceasta la Amsterdam, între 22-28 august. Mai înainte, al 20-lea, fusese la Sydney. Şi mai înainte - la Montreal, în Canada. Congresele istoricilor sunt organizate de Comitetul Internaţional al Stiinţelor Istorice (CISH sau ICHS), fondat la Geneva, la 15 mai 1926. Acesta este organismul permanent care reuneşte reprezentanţii ştiinţei istorice din lume şi dezvoltă contactele dintre ei şi schimburile personale.

Congrese ale istoricilor s-au ţinut şi înainte de 1926, la intervale diferite, dar după primul război mondial a apărut necesitatea de a înlocui reuniunile temporare cu întâlniri regulate, întâlniri organizate de o instiutuţie stabilă, unde istoricii să-şi confrunte metodologiile, rezultatele muncii lor. La crearea sa, CISH nu reprezenta decât 19 ţări, toate europene, plus SUA. Înfiinţarea Congresului marca voinţa reconcilierii dintre istoricii francezi şi cei germani, cu medierea celor americani şi englezi şi, totodată, îngăduia ţărilor emergente din Europa Centrală şi Orientală "deschiderea unei vitrine spre lume", după expresia istoricului polonez Jerzy Kloczowski.

În interbelic CISH organizează trei congrese, în 1928, la Oslo, în 1933, la Varşovia şi în 1938, la Zurich. CISH era cât pe ce să dispară în tulburarea provocată de al doilea război mondial, dar, după 1950, din fericire, îşi reia activitatea şi de atunci încoace organizează regulat întâlnirile istoricilor, din cinci în cinci ani.

Activitatea sa cunoaşte o primă fază, între 1950, congresul de la Paris şi 1990, congresul de la Madrid, şi o a doua, din 1990 încoace, perioadă în care se extinde, încercând să cuprindă toate continentele. În prima fază CISH ajunge a fi o interfaţă între istoricii din blocul comunist şi cei din ţările Vestului. Exemplul cel mai evident e Congresul de la Bucureşti, din 1980,