Mihai Cârciog a marcat începuturile presei libere din România postdecembristă. Într-un fel, chiar și revenirile democrației românești de după 1989. Când politicienii erau pregătiți doar pentru un comunism ceva mai fardat, el a avut curajul să apese pe accelerație. În felul său, Mihai a fost un supraviețuitor.
A rămas întreg după comunismul în care făcuse pluta prin niște slujbe modeste. Brusc, după '90, a înflorit de parcă ar fi avut democrația și economia de piață în sânge. Era un om care respira libertate. Cu umor, cu altruism, cu o capacitate de a inventa și de a înota pe mări necunoscute. La nici două săptămâni de la plecarea lui Nicolae Ceaușescu, m-a căutat prin intermediul unui fost coleg. Poetul George Tomozei îi povestise de mine. Fără să mă cunoască, la prima vedere, Mihai Cârciog mi-a propus să facem împreună un ziar. Au fost clipe care ne-au şi schimbat viaţa. Zicea că are oameni. Nu avea. Zicea că are bani. Nu avea. Legenda cu unchiul său bogat ne-a ajutat enorm. Toți ne credeau niște oameni cu sacoșe doldora de bani sosiţi din străinătate și ne deschideau ușile, deși nu aveam bani nici să plătim primul și al doilea număr al revistei Expres.
În mai puțin de şase luni ale anului 1990, Mihai Cârciog, tehnoredactorul de la Viața Românească şi prietenul mai tuturor scriitorilor din București, era unul dintre marii investitori ai presei libere. În vara lui 1990, aveam deja trei reviste, Expres, Expres magazin și Expres Internațional. În doi ani, am adăugat o revistă de rock și cotidianul Evenimentul Zilei. În trei ani, era implicat în Academia Cațavencu, în TV Neptun, în TV 89 și tot el a fost între investitorii care au lansat Tele 7 abc.
Mihai Cârciog era omul care îmbina fantezia cu pragmatismul. Dacă aș scrie o poveste despre proiectele noastre din acei ani aș face un soi de istorie a utopiei românești de după 1990. Dacă aș relata rezul
