Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme a dispus scoaterea de sub urmărire penală a Monei Muscă pentru infracţiunea de fals în declaraţii, pe care l-a comis atunci când a declarat că nu a colaborat cu Securitatea în sensul de poliţie politică, relatează Mediafax.
Surse judiciare au declarat, luni, că în cazul Monei Muscă s-a infirmat de două ori soluţia de scoatere de sub urmărire penală, în final adoptându-se această decizie şi aplicând o sancţiune, potrivit articolului 18 indice 1, considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Soluţia urmează a-i fi comunicată şi Monei Muscă.
Muscă a fost audiată, în 30 iulie 2009, de procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului instanţei supreme în dosarul în care era cercetată pentru că a declarat că nu a făcut poliţie politică, însă Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor (CNSAS) a constatat contrariul, iar Curtea de Apel Bucureşti a confirmat aceasta, printr-o hotărâre irevocabilă.
Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au dispus, la data de 14 august 2008, începerea urmăririi penale faţă de Muscă Monica Octavia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 din Codul Penal.
"Infracţiunea reţinută constă în aceea că, în calitate de deputat în Parlamentul României, a completat, la data de 23 martie 2006, declaraţia pe propria răspundere privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent ori colaborator al poliţiei politice comuniste, în sensul că nu a fost agent sau colaborator al poliţiei politice, această declaraţie nefiind corespunzătoare adevărului şi producând consecinţe juridice până în luna martie 2007, când susnumitei i-a încetat calitatea de deputat în Parlamentul României", informa Ministerul Public.
Iniţial, în dosar s-a dat scoaterea de su