Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europarlamentarul Petru Luhan a cerut Comisiei Europene ca sucurile carbogazoase să fie vândute într-un regim similar celui aplicat ţigărilor

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 · ·

Europarlamentarul PDL Petru Luhan a cerut Parlamentului European şi Comisiei Europene să fie interzisă comercializarea sucurilor carbogazoase în şcoli sau în apropierea locurilor de joacă pentru copii. Motivaţia europarlamentarului: pericolul acestora asupra sănătăţii. România nu este însă singura ţară care a propus „suprataxarea“ alimentelor şi băuturilor nesănătoase.

Luhan arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că în urmă cu o zi s-a adresat în plenul european reunit la Strasbourg, avertizând în privinţa pericolului pe care îl reprezintă consumul de băuturi carbogazoase, în special în rândul copiilor.

„Având în vedere consecinţele grave asociate consumului de sucuri carbogazoase, acestea trebuie interzise în şcoli şi în apropierea locurilor de joacă pentru copii“, a spus Luhan.

Care sunt bolile provocate de consumul sucurilor carbogazoase

Acesta a spus că printre bolile cauzate de consumul băuturilor carbogazoase se numără obezitatea, scăderea densităţii osoase, care poate duce la osteoporoză, cariile dentare, posibile leziuni celulare, afecţiuni hepatice.

El a făcut referire la un studiu intitulat „Northern Manhattan Study“ (NOMAS), care denotă că sucurile carbogazoase dietetice cresc riscul unui accident vascular cu până la 61%.

Petru Luhan a solicitat Parlamentului European şi Comisiei Europene să ia „măsuri urgente pentru protejarea sănătăţii minorilor din Uniunea Europeană, prin tratarea comercializării sucurilor carbogazoase într-un regim similar celui aplicat băuturilor alcoolice şi ţigărilor, precum şi elaborarea de campanii de informare în şcoli“.

Ungaria şi taxa pe chipsuri

La nivel mondial, ideea suprataxării produselor alimentare nesănătoase a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, însă europenii au fost primii care au implementat un astfel de impozit. Mai exact, Ungaria a intr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 4 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 5 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

VIDEO Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

G4Media acum 5 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League, transmite News.ro. <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°