În Ungaria s-au înfiinţat „Tutungerii naţionale“ – ca să vinzi ţigări, ai nevoie de autorizaţii speciale de la autorităţi, care controlează astfel nu doar comercianţii (autorizaţiile sînt cu dedicaţie), ci şi accesul populaţiei la aceste produse (magazinele de unde se vor putea cumpăra ţigări sînt de circa opt ori mai puţine decît înainte). Probabil că localităţile şi cartierele cu o largă minoritate romă nu vor beneficia de „Tutungerie naţională“ – la urma urmei, în plin val de caniculă, cel puţin o primărie (cea din Ózd, conform austriecilor de la ORF) a tăiat apa care alimenta cartierul de romi pe motiv că „ţiganii o irosesc şi apa e scumpă“. Controlul ţigărilor nu e o iniţiativă de descurajare a nesănătoasei practici numite fumat, căci urmează reorganizarea distribuţiei unui număr mare de produse de primă utilitate (de la lactate şi carne la medicamente). Evident, şi ţigările, şi farmaciile sînt lucruri supuse controlului – aşadar, ce se întîmplă e mai ales o intervenţie economică asupra cui are voie să scoată bani din asta. O reorganizare prin reînfiinţare, cum ar veni, în care adaosul comercial este el însuşi o miză. Dar acest gen de reorganizare prin reînfiinţare e deja un model de acţiune politică în Ungaria – de pildă, nici o instituţie a „statului de drept“ nu a fost desfiinţată, li s-au schimbat doar componenţa şi modul de acţiune (Curtea Constituţională e tot aia, doar membrii sînt numiţi de FIDESZ, iar Curtea nu se mai poate prevala de propria jurisprudenţă). Cel mai vizibil atac întru reorganizare e însă cel asupra sectorului cultural şi al presei. Asta, pentru o raţiune foarte simplă, perfect sintetizată de poetul (britanic de origine maghiară) George Szirtes (într-un articol publicat în The Guardian pe 6 august): anularea vocilor critice şi a diversităţii de gîndire politică. În mod cert, Guvernul Orbán şi-a identificat precis inamicul: opoziţia