Dacă măsurile propuse de minister vor fi aplicate, profesorii din fruntea şcolilor spun că vor alege predarea, nu funcţia de conducere. Sursa: Codrin Prisecaru
După ce au fost obligaţi să intre în concediu fără plată în decembrie anul trecut, iar reforma pe care o aşteaptă de peste zece ani este blocată în parlament, dascălii au primit, ca o lovitură de ciocan, noi veşti proaste.
Directorii şi adjuncţii lor trebuie să stea la catedră, în medie, nouă ore săptămânal, în condiţiile în care, până acum, aveau între zero şi şase ore.
Totodată, dascălii cu vechime trebuie să predea cu două ore în plus. Pe aceiaşi bani.
Măsurile care, potrivit ministrului Daniel Funeriu, ar trebui să „eficientizeze sistemul de învăţământ şi cheltuirea banilor publici”, lovind în cadrele didacti ce fidele sistemului, a adus nelinişte în cancelarii.
Directorii - prinşi, de dimineaţa până seara, în şedinţe şi audienţe sau cu întocmirea de documente -, care ar trebui să stea la catedră mai mult, după noile măsuri - se gândesc serios la modalităţi „de lungire a zilei de lucru”, sau... „cred că am să aleg varianta de a renunţa la postul de conducere în favoarea orelor de curs”.
„Le propun celor din minister un schimb de joburi”
„Responsabilităţile mele ca director sunt relaţia cu personalul, cu cadrele didactice, rezolvarea problemelor de discipli nă ale elevilor, relaţia cu inspectoratul. Merg la şedinţe, la consiliul de administraţie, iar la sfârşitul zilei, cu tolba plină de hârtii, ajung acasă şi fac statistici, situaţii, chestiuni de orientare şcolară, protecţia muncii”, enumeră directoarea unei şcoli din Capitală îndatoririle pe care le are.
„Am mai avut de gestionat şi problema cu gripa, avem programul afterschool şi «A doua şansă», care se desfăşoară şi sâmbăta, iar de multe ori trebuie s