Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arkan, îmblânzitorul fiarelor, are, diseară, ultimul spectacol la Piteşti

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Îmblânzeşte cobre, pitoni, crocodili, lei şi tarantule. Arkan, dresorul circului Americano îşi petrece peste 200 de zile pe an în turnee însă nu are niciun regret pentru că animalele sunt viaţa lui.

Dacă aţi fost la circ săptămâna aceasta, l-aţi cunoscut cu siguranţă pe Arkan, îmblânzitorul de reptile şi dresorul leilor. Dacă nu, mai aveţi ocazia să-l vedeţi în arenă doar în această seară, pentru că Circul Americano îşi strânge cupola în noaptea de 21 martie pentru a-şi continua turneul în ţară.

Arkan a fost întotdeauna fascinat de lumea circului. De când era copil se strecura prin spatele cuştilor ca să vadă animalele de aproape, să cunoască a această lume din culisele spectacolelor. A simţit dintotdeauna o atracţie pentru tot ceea ce pe ceilalţi copii îi înfiora şi niciodată n-a ştiut ce e teama. Face circ din 1993 dar a început cu munca de jos, fiind mai întâi muncitor.

“ Un pic târziu am trecut la treburi organizatorice iar de 7 ani am început să lucrez cu reptile. Visul meu începea atunci să prindă viaţă. Am ştiut mereu că dacă vreau ceva cu adevărat, voi putea să mă ridic. Principiul meu de viaţă este că numai cine nu vrea, nu poate!”. Are o anaconda de 6 metri, un crocodil, doi pitoni rectangulari şi o cobră regală.

“Cel mai greu mi-a fost cu Dracula, corocodilul. Cu el am muncit foarte mult iar rezultatele mă satisfac pe deplin. Însă cea mai periculoasă dintre reptilele cu care lucrez este cobra regală. Este, de fapt, cel mai mare şarpe veninos, care ajunge la o lungime de pâna la 5 m. Spaima Africii, Australiei, junglei, Asiei de Sud şi deşerturilor . Are un venin extrem de puternic, însă se sfieşte să muşte. Muşcătura sa poate fi fatală: Dacă nu ajunge la doctor, un om poate muri în doar 30 minute! Eu n-am avut parte de astfel de experienţe pentru că , dacă ajungi să cunoşti animalelele cu care lucrezi, dacă ai răbdare şi o mi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°