Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărmureanu spune că Vrancea nu poate produce un cutremur mai mare de 7,5 grade pe scara Richter

Publicat in Adevarul, duminică 20 martie 2011 ·

Potrivit acestuia, un seism la mare adâncime ar putea apărea după 2040. Gheorghe Mărmureanu a precizat că, din punctul său de vedere, nu sunt probleme nici cu centrala nucleară de la Cernavodă, întrucât aceasta a fost proiectată astfel încât să reziste la un cutremur de intensitate 7,5

Gheorghe Mărmureanu a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că în România este deocamdată linişte din punct de vedere seismologic, iar mişcările produse în timpul cutremurului din Japonia nu vor atinge România, pentru că "sunt multe sisteme amortizante până aici".

"Vrancea, din punct de vedere geologic, nu poate produce un cutremur cu magnitudinea mai mare de 7,5 pe Richter. Este cutremurul la care am calculat şi Cernavodă, la care a fost făcută şi Casa Poporului şi tot ce facem este calculat tot pentru 7,5", a explicat directorul Institutului de Fizică a Pământului.

El a precizat că nu ştie când va veni următorul cutremur în România şi nici cât de mare va fi, dar analizele făcute, în baza a ceea ce s-a întâmplat până acum, indică faptul că ar urma un cutremur la mare adâncime, dar nu mai devreme de anul 2040.

"Pământul nu ştie matematică, nu ştie probabilităţi, nu ştie fizică. Noi am făcut o analiză şi am luat toate marile cutremure din ultimii 300 de ani. Şi avem aşa: 1738 un cutremur de suprafaţă, un cutremur asemănător cu cel din 4 martie, când Cetatea Neamţului a fost dărâmată. Urmează 1802, deci după 64 de ani, un cutremur extrem de mare. Urmează 1838, deci după 36 de ani, tot de suprafaţă. Deci suprafaţă, adânc şi iar suprafaţă. Urmează 1940, deci după 102 ani. Deci, care e ciclicitatea? Nu există! Au mai fost cutremure, dar nu au fost semnificative. (...) Şi urmează 1977. Lumea uitase de cutremure. Acum urmează un cutremur de mare adâncime care ar însemna să fie prin 2040", a mai spus Mărmureanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°