De ce să nu mă rog la Dumnezeu pentru sănătatea directorului FMI, că doar din banii Fondului trăim?

În această Săptămână a Patimilor am găsit în cutia poştală, printre ofertele cu preţuri „imbatabile" ale hipermarketurilor, o felicitare. „Sfintele Paşti să vă aducă bucuria credinţei, a speranţei şi a iertării, aşa cum Iisus a adus Lumina Învierii. Sărbători fericite alături de cei dragi!" - au semnat mesajul Renate Weber, deputată în Parlamentul European, şi Florin-Alexandru Alexe, preşedintele PNL Sector 3. Pe doamna Weber o ştiu de la televizor, pe domnul Alexe nu-l cunosc (dar nici nu l-am căutat pe Google să văd cine este şi cum arată). Nu este prima dată când sunt felicitat de politicieni. În fiecare an, primarul Liviu Negoiţă mă felicită printr-o scrisoare (fără să fie legată de vreo sărbătoare), amintindu-mi cu acest prilej că trebuie să-mi plătesc impozitul pe casă.

Felicitarea celor doi demnitari este un gest de Public Relations. Ei nu mă cunosc, dar figurez în baza de date a partidului lor drept un cetăţean. În prima clipă, după ce am citit felicitarea, am avut pornirea de a arunca la coş acest gest formal şi ipocrit: puţin le pasă acestor activişti politici de credinţa mea şi de Sărbătorile mele fericite „alături de cei dragi"! Mai degrabă păstrez „ofertele imbatabile", măcar din astea aflu cu ce să-mi umplu ieftin stomacul de Paşte. Dar n-am aruncat felicitarea. M-am gândit să mă rog la Dumnezeu pentru sănătatea lui Renate Weber şi pentru sănătatea lui Florin Alexe. Şi mai mult, să mă rog pentru sănătatea celor care ne conduc, de la primarul Bucureştiului până la preşedintele ţării, de la preşedintele Senatului până la şeful SRI care ne apără metroul de terorişti.

Să-mi audă Dumnezeu rugăciunea pentru toţi oamenii care au apărut în spaţiul nostru public, în Săptămâna Patimilor: pentru profesorii disperaţi care protestează în stradă,