“Problema Duckadam” e pentru sufletele slabe. Pentru cei puternici s-a inventat Twente.
Întîmplător, mă aflam la circa doi metri de Duckadam atunci cînd a făcut afirmaţia care, cică, a revoltat vestiarul Stelei. Dialogul s-a petrecut la DigiSport, cu cîteva ore înainte de Steaua-Twente, într-o atmosferă (cel puţin în acea secţiune a emisiunii) relaxată. Precizările sînt importante. Duckadam a vorbit ca de obicei, cît de liber poate, dînd mereu senzaţia că vrea să mîngîie, nu să scuipe. E drept, cîteodată mîna lui e grea. Dar nu e un tip complicat, pătruns de importanţă sau cu agende ascunse prin sacou-i larg. Aşa s-a întîmplat şi cînd a zis ce a zis despre Tătăruşanu, că nu-l încape patul de la Mogoşoaia şi că de aceea n-a vrut să doarmă în cantonament la ordinul lui Ilie Stan. Majoritatea colegilor au decis să facă la fel. Interpretarea? Tătăruşanu a dat tonul la nesupunere. Vinovatul? Duckadam, care «a dat din casă».
Prin urmare, marele Helmuth e convocat de scundul Bourceanu la palatul jucătorilor pentru o şedinţă de grup cu iz de înfierare tovărăşească. Poate că nu e aşa. Poate că exagerez. Sau poate că uneori există nedreptăţi sufocante. Duckadam vorbeşte mult şi, evident, mai greşeşte. Dar cît e de stupid să fie înfierat, atenţie mare!, tocmai de cei pe care a încercat să îi apere! Căci, da, asta s-a întîmplat. A negat că ar fi vorba despre fronda fotbaliştilor în faţa antrenorului. Nu, a spus, explicaţia e mai simplă. Şi a dat exemplul lui Tătăruşanu, care s-ar odihni mai bine acasă decît în patul lui Procust din tabăra de antrenament. Atît. Şi atunci, ce război? Ce prostie!
De fapt, Duckadam e un paratrăsnet bun. Nu decide nimic, nu împarte bani şi nu face parte din corul de suflători de la urechea patronului. Te poţi lua de el liniştit, îţi poţi umfla muşchii fără risc. El nu reprezintă decît Steaua istorică. Practic, nimic în ochii celor
