Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine scapă Clujul de gunoaie

Publicat in Ziua de Cluj, luni 14 octombrie 2013 ·

Operatorul Salprest Rampă a informat că întârzierile în darea în folosinţă a noului depozit regional pentru deşeuri nu vor afecta depozitarea gunoiului din municipiu.

Război al gunoaielor între cele două palate administrative. Conducerea PDL de la primărie dă vina pe preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horea Uioreanu, şi se teme că locuitorii nu vor avea unde să-şi arunce gunoaiele. Şeful judeţului spune că amplasamentul a fost ales de omul pe care PDL l-a avut în fruntea judeţului şi că acum el trebuie să descurce toate proiectele.

Administraţia locală e îngrijorată şi, la solicitarea consilierilor locali, primarul Emil Boc trebuie să vină în faţa plenului cu lămuriri de la Uioreanu asupra termenului de dare în folosinţă a primei celule de depozitare. Municipiul va avea o problemă cu depozitarea deşeurilor dacă depozitul va fi gata în 2014, sublinia liderul consilierilor PDL, Radu Moisin. El a cerut executivului să ceară oficial un răspuns de la preşedintele CJ. Moisin a declarat la ultima şedinţă ordinară că vor exista întârzieri şi nu vrea ca municipiul să se trezească din nou în situaţia din trecut, când firmele de salubritate nu mai ridicau deşeurile pentru că nu aveau unde să le depoziteze.

În 2010 s-a sistat depozitarea deşeurilor la la Pata Rât. În lipsa unei alternative, autorităţile locale au dat undă verde, cu concursul celor de la Mediu, ca societatea Salprest Rampă să depoziteze deşeurile tot la Pata Rât, pe o platformă temporară de stocare de 2 ha. Anul acesta au fost probleme deoarece platforma nu face faţă deşeurilor municipiului, nicidecum celor din tot Clujul, având în vedere că toate vechile gropi de gunoi ar trebui să nu mai funcţioneze şi că deşeurile din judeţ vin tot în Cluj-Napoca. Situaţia a fost sancţionată anul trecut de Garda Naţională de Mediu (GNM) care a amendat operatorul rampei şi a dispus sistarea depozitării

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 55 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°