Iată ce-i scria Emil Cioran: “Îţi mulţumesc mult pentru roman, pentru dedicaţie şi pentru clipele petrecute citindu-l. Un roman aşa de bine scris, atât de rotunjit şi de complet şi care este în acelaşi timp revelaţia putregaiului nostru, a ratării noastre ascunse, a fatalităţii noastre secrete. «Huliganii» m-a făcut trist, fiindcă m-a făcut să-mi dau seama cât suntem de pierduţi, cât ireparabil ascund frământările generaţiei noastre, în ce măsură suntem condamnaţi. Petru Anicet mi-a plăcut mult: n-are pasiuni istorice şi e foarte puţin român”.

Constantin Noica îi scria şi el lui Eliade, tot în 1935, imediat după ce a citit “Huliganii”, un roman care îl tulbura în altă măsură şi altfel decât pe Cioran... Scrisorile din care reproducem fac parte din Arhiva Mircea Handoca.

“Mircea, dragă, «Huliganii» tăi m-au făcut să gândesc multe lucruri, despre toate şi toţi, dar mai ales despre tine. Aveam o serie întreagă de lucruri privitoare la tine şi pe care trebuia să mi le lămuresc. Aveam, în primul rând, «cazul» tău. De multă vreme tu nu încetezi de a fi pentru mine un caz. Prietenia pe care ţi-o port e de dată mai recentă. Nu mă puteam gândi la prietenie în anii de liceu şi chiar după aceea, când distanţa dintre noi era mult prea mare. Nu-ţi pot ascunde însă şi n-am de ce să ţi-o ascund că m-am interesat de la început de cazul tău, cu atât mai mult cu cât acesta mă «fertiliza» într-o nebănuită măsură. Expresia e a ta, dar o adopt. Acum, când trecerea anilor a nivelat mica noastră diferenţă de vârstă, interesul meu faţă de un om care a lăsat urme adânci în viaţa mea s-a complicat cu o prietenie dintre cele mai calde. Iată de ce am aşteptat şi am urmărit cu emoţie debutul tău prin «Huliganii». Nu trebuie să te surprindă că vorbesc despre debut. Pentru mine, asta e prima ta carte, dacă las la o parte toată producţia interesantă şi copleşitoare, desigur, dar nu m