Justitia, nu doar ca institutie, ci chiar ca forma de realizare a Dreptatii, ramine calciiul lui Ahile. Fara un reper privind dreptatea, functionarea statului si activitatea societatii sint improvizate.
Coruptia endemica care distruge fundamentele oricarei guvernari nu este doar un comportament de raspuns la disfunctionalitatile institutionale, nu este doar o atitudine indusa de sistem, nu este doar rezultatul educatiei si nici doar un efect al fracturii sociale, ci, mai ales, o consecinta a Nedreptatii ridicate la rang de principiu. Dar Justitia nu se poate substitui Ordinii.
Desi ar trebui sa fie dinamica, axa de sprijin a reformei statului, facilitatoare a spatiului public, prin caracterul sau de corp (grup de interese), justitia romana se manifesta ca un actor cvasi-privat. Hotaririle sau reactiile CSM sint bune exemple ale acestei stari.
Aflati sub semnul unor reflexe conditionate, politice si de corp, agentii sistemului juridic se repliaza si profita de tensiunile institutionale pentru a intirzia sau bloca orice transformare.
Ultima atentionare in privinta Justitiei venita de aceasta data din partea Parlamentului european da dimensiunea unui esec: reforma justitiei. Vointa de reforma, cind exista, nu poate schimba un sistem autosuficient. Singura sa ratiune pare a fi supravietuirea. De aceea rejecteaza orice proiect de politica.
Si astfel, cu doar o luna inainte de incheierea anului, si cind mai sint cel mult cinci luni pina la redactarea raportului crucial al Comisiei europene in functie de care se va accepta sau amina aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007, Parlamentul european isi exprima indoielile privind capacitatea CSM de a asigura integritatea si moralitatea necesare unui sistem juridic functional.
Confundind spatiul public cu cel privat, multi membri ai CSM au reactionat ca parte a co