"Unul dintre lucrurile extraordinare legate de actorie e ca esti deodata capabil sa-i spui cuiva care ti-a pus o drujba in gat sa si-o bage in fund", spune Al Pacino in cartea de interviuri "Al Pacino in dialog cu Lawrence Grobel", publicata recent in romana de Editura Publica. Cu alte cuvinte, dupa ce il joci pe Tony Montana in "Scarface", nu te mai temi de prea multe in viata. Cu sinceritate taioasa sau parand abil intrebarile delicate, Al Pacino vorbeste in volum despre pasiunea pentru teatru, filmele care i-au iesit sau nu, familia destramata din care provine, femeile pe care le-a iubit, influenta lui Marlon Brando sau placerea de a avea copii.
Probabil ca intrebarea cu care incepi sa citesti cartea e daca imaginea pe care ti-ai format-o despre Al Pacino din filme se va potrivi cu cea creata din raspunsurile la intrebarile lui Lawrence Grobel. Raspunsul e da. Regasesti acelasi umor malitios si aceeasi vointa pe care actorul le-a imprimat personajelor sale, dar exista cel putin o calitate care poate fi noua in masura in care nu ai sesizat-o pana acum in anumite roluri: o sensibilitate deosebita si o pudoare care il impiedica sa vorbeasca deschis despre subiecte intime - de pilda, moartea mamei la numai 43 de ani si a bunicului matern imediat dupa, sau relatiile pe care le-a avut cu actritele Kathleen Quinlan, Jill Claybourgh, Marthe Keller, Diane Keaton sau Beverly D'Angelo.
Cartea se citeste pe nerasuflate, desi n-a fost realizata pe nerasuflate ci in vreo 25 de ani. Povestea ei e urmatoarea (si e interesant cum numele lui Marlon Brando apare la intervale regulate, ca pentru a binecuvanta destinul unui alt mare actor): in 1970, Al Pacino a citit in revista "Playboy" un interviu dat de Marlon Brando unui anume Lawrence Grobel. Pana atunci refuzase interviurile si pentru ca nu ii placea sa se deschida in fata unor necunoscuti, dar si pentru ca nu
