Drept la replică pe cinci pagini * Directorul Gelu Stan încearcă să „demonteze” articolele apărute, dar şi pe cele viitoare * 130 de milioane de euro, opt licitaţii şi trei ani de lucrări încep cu bâlbe grave
Redăm cele mai importante nemulţumiri ale operatorului judeţean de apă-canal vizavi de modul în care am consemnat neregulile în atribuirea lucrărilor finanţate prin POS Mediu 2007-2013. Dreptul la replică complet nu l-am putut publica din cauza dimensiunii sale. Dar îl găsiţi pe site-ul Apă Canal SA.
Poluarea nu există şi nemţii sunt de vină
Apă Canal susţine că „staţia de epurare a municipiului Galaţi, aflată încă în garanţie, funcţionează în parametri normali, apa uzată epurată încadrându-se în limitele impuse (…)”, iar afirmaţia noastră că se poluează grav Dunărea este total nefondată.
Apă Canal precizează totodată că staţia a fost realizată „doar cu epurare mecanică” dar „aplicaţia de finanţare aprobată de Comisia Europeană nu a putut acoperi toate necesităţile Apă Canal S.A. la nivelul anului 2004, respectiv reabilitarea parţială a reţelelor de apă şi canalizare cu grad avansat de uzură, modernizarea staţiilor de pompare, construcţia de rezervoare de stocaj etc.”.
Apă Canal motivează întârzierile susţinând că ceilalţi operatori din ţară „au obţinut aprobarea aplicaţiilor de finanţare de la Comisia Europeană încă din 2008”. Cum, pentru eligibilitate la acordarea banilor, era necesară regionalizarea serviciilor de apă şi canalizare, „Apă Canal SA Galaţi a demarat încă din anul 2007 formalităţile”, „însă totul a depins de situaţia financiară deosebit de precară a societăţii din perioada 2005-2008, dar şi de autorităţile locale implicate în proiect”, această acţiune finalizându-se abia în 2010.
Referitor la licitaţii, Apă Canal precizează că factorii de evaluare „au fost stabiliţi de consultantul IGIP (Germania)”, iar probl