Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupa irlandeza U2 amina cu un an ridicarea propriului zgirie-nori din cauza crizei financiare

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 3 noiembrie 2008 ·

Planurile extrem de ambitioase ale lui Bono&Co. de a-si construi in Dublin propriul zgirie-nori, care sa devina si cea mai inalta cladire din Irlanda, se amina pentru cel putin un an. Din cauza crizei pietei imobiliare din Irlanda, dar si pe fondul celei financiare mondiale, proiectul de 200 de milioane de euro a fost pus in stand-by de catre DDA (Dublin Docklands Authority), organizatia care se ocupa de dezvoltarea zonei cheiurilor raului Liffey si a portului din Dublin. "Nu anulam proiectul care va fi finantat si construit de Geranger Ltd. (compania detinuta de membrii trupei U2), ci doar il aminam pentru un an. Angajamentul nostru comun este sa ducem pina la urma la implinire acest mare proiect, vital pentru regenerarea Dublinului", au declarat reprezentantii DDA. In ce consta U2 Tower? In primul rind, va avea o inaltime de 120 de metri si va fi cea mai inalta cladire din Irlanda. "Coroana" zgirie-norului se va afla la ultimul etaj - noul studio de inregistrari al trupei. In rest, apartamente de lux (evaluate in prezent la 1,5 milioane de euro), dar si un hotel de 5 stele. Panourile solare vor acoperi peste un sfert din suprafata exterioara a cladirii. Publicul larg va avea acces in scopuri turistice pe acoperisul constructiei, cu ajutorul lifturilor. Daca nu ar fi existat aceasta aminare, santierul ar fi trebuit sa fie deschis pe 1 noiembrie. In cazul in care proiectul va capata unda verde in noiembrie 2009, constructia se va finaliza in iunie 2012. Membrii trupei U2 mai sint implicati intr-un mare proiect imobiliar in Dublin, si anume modernizarea actualului lor hotel din centrul istoric, The Clarence, lucru care presupune darimarea a patru cladiri vechi. Proiectul a fost contestat, insa pina la urma a capatat permisiune, in schimbul garantarii pastrarii fatadelor celor patru cladiri istorice. (Hotnews) Planurile extrem de ambitioase ale lui Bono&Co. de a-si con

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 27 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 27 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 41 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în Maramureş. Magnitudinea seismului de miercuri dimineaţă

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 6.02 în judeţul Maramureş. Acesta a avut magnitudinea 2,6 şi s-a produs la adâncimea de 6,8 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 33 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°