Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD merge pe mâna lui Iliescu în cazul Năstase

Publicat in Romania Libera, vineri 9 decembrie 2011 · ·

Dacă liderul PSD, Victor Ponta, pare hotărât să nu-l sprijine pe Adrian Năstase în cazul unei condamnări în dosarul „Mătuşa Tamara", alţii, inclusiv Ion Iliescu, vor ca fostul premier să fie apărat de partid.

Fondatorul PSD, Ion Iliescu, spune că partidul trebuie să fie solidar cu Adrian Năstase în cazul în care va fi condamnat în dosarul „Mătuşa Tamara" pe 15 decembrie. Acest proces, ca şi celelalte două în care este judecat, este o „făcătură evidentă", crede Iliescu. Mai mulţi lideri ai PSD contactaţi de România liberă susţin acest punct de vedere, chiar dacă, potrivit unor surse din partid, Victor Ponta i-ar fi transmis lui Năstase că nu va „face zid" în jurul lui în cazul unei condamnări.

„Năstase e util partidului"

Secretarul executiv al PSD, Eugen Bejinariu, spune că lucrurile se vor întâmpla exact aşa cum spune Iliescu, dacă decizia ÎCCJ nu-i este favorabilă lui Năstase. Motivul - dosarul este unul politic, iar Năstase nu este vinovat de acuzaţiile care i se aduc.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, merge de asemenea pe varianta nevinovăţiei lui Năstase. „Este un dosar politic, iar rezultatul va fi tot unul politic. Înseamnă că Adrian Năstase nu are nici o vină politică din punctul nostru de vedere", spune Nicolescu, el însuşi anchetat pentru fapte de corupţie. Şeful CJ Argeş, susţinut de conducerea PSD atunci când instanţa i-a dat decizie de arestare preventivă, spune că „Năstase a muncit şi a fost loial României" şi că „este foarte util partidului". Tot pentru menţinerea lui Năstase în partid se pronunţă şi primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie. Deşi subliniază că „nu este un fan al lui Adrian Năstase", Vanghelie spune că va fi alături de fostul preşedinte al partidului şi că aceeaşi poziţie o va avea PSD Bucureşti. Motivul, spune primarul sectorului 5, este că „ăla nu e dosar de condamnare, pentru că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 46 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum o ora
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 3 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°