Deficitul balanţei de plăţi a României s-a redus cu 73,8% în primele şapte luni ale acestui an. Diferenţa dintre banii pe scoşi dun ţară şi cei care au intrat a ajuns astfel la 2,717 miliarde euro, pe fondul comprimării semnificative a deficitului comercial şi nivelului ridicat al excedentului balanţei transferurilor curente, a anunţat astăzi Banca Naţională a României. Raportat la produsul intern brut (PIB), deficitul extern al României s-a restrâns anul trecut la 12,3% din PIB, de la 13,5% din PIB în 2007.
Comparativ cu luna iunie, când deficitul balanţei de plăţi a însumat 2,375 miliarde euro, deficitul extern s-a adâncit în iulie cu 342 milioane euro. În primele şapte luni din 2008, deficitul de cont curent însumase 10,372 miliarde euro.
Potrivit datelor publicate de BNR, preluate de NewsIn, deficitul comercial (FOB/FOB) - principala sursă care alimentează dezechilibrul extern - s-a comprimat în intervalul ianuarie-iulie al acestui an cu 69,4%, până la 3,236 miliarde euro, de la 10,588 miliarde euro în acelaşi interval din 2008.
În ceea ce priveşte balanţa serviciilor, s-a trecut pe deficit în primele şapte luni din 2009, de 42 milioane euro, faţă de excedentul de 414 milioane euro din perioada echivalentă din 2008. Principala cauză a deficitului balanţei serviciilor a fost segmentul "turism-călătorii", care şi-a adâncit deficitul la 98 milioane euro, de la cel de 29 milioane euro din primele şapte luni din 2008.
La segmentul "alte servicii" s-a trecut pe un deficit de 46 milioane euro, de la excedentul de 549 milioane euro din primele şapte luni ale anului trecut.
Românii au trimis acasă bani mai puţini
Intrările de bani în România din transferuri curente, care includ în special banii trimişi în ţară de românii din străinătate, au scăzut cu 20,5% în primele şapte luni din acest