Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispeceratul paturilor libere din spitale

Publicat in Jurnalul, vineri 24 iulie 2009 ·

Dispeceratul unic pentru centralizarea paturilor libere din spitale a fost inaugurat ieri. Această structură are ca scop centralizarea paturilor libere din unităţile sanitare publice din Bucureşti pentru direcţionarea ambulanţelor cu medic către spitalele care au locuri libere şi care au competenţa de a trata pacientul respectiv.

Prin acest sistem, ambulanţele vor fi dirijate direct către spitalele ce dispun de locuri libere pentru internarea pacienţilor transportaţi, iar Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) identifică rapid unităţile sanitare unde pot interna bolnavii care nu mai au loc în spitalul din care fac parte.

"Sistemul pe care l-am conceput urmăreşte reducerea situaţiilor în care pacientul trebuie transportat de la un spital la altul din lipsă de locuri, precum şi optimizarea activităţii de tratare a urgenţelor medicale. Pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să aştepte perioade lungi în UPU sau CPU, blocând activitatea de aici, pentru că spitalul nu are locuri să îi interneze", spune ministrul Ion Bazac.

De asemenea, dispeceratul facilitează identificarea unor locuri libere într-un alt spital pentru pacienţii care se află în UPU unei unităţi care nu mai are paturi disponibile pentru internarea bolnavului respectiv.

16 SPITALE

Operaţiunea se va realiza virtual, în cadrul unei platforme informatice pusă la dispoziţie de Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti.

16 spitale participă la procesul de dispecerizare pentru centralizarea paturilor libere: Spitalul Clinic de Urgenţă Bu­cu­reşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Bu­cu­reşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon, Spitalul Clinic de Urgenţă Elias, Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Spitalul Clinic de Urgenţă Copii "M.S. Curie", Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum 24 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 8 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Adevarul acum 24 minute
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabi

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antena 1 a dat în judecată ProTV. Scandal interminabil cu chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

Ziare.com acum 35 minute
Conflictul dintre Antena 1 și foștii ”Chefi la Cuțite” Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea se extinde și asupra postului ProTV, care a anunțat recent revenirea celor trei bucătari la emisiunea concurentă ”Master Chef”. Conform Pag

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 2 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a fost vaccinat de când s-a născut. Fratele lui de 10 ani are şi el tuse convulsivă/ Avertismentul medicilor: Dacă aceste cazuri încă nu sunt de ATI, nu înseamnă că altele nu vor fi

News.ro acum 2 ore
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a relatat, într-un interviu acordat News.ro, că în unitatea sanitară medicii au îngrijit un copil de numai doi ani care a avut în acelaşi timp şi ruj

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°