* Compania a depus plângere împotriva Biroului de Conducere al CCIR, care a retras avizul de forţă majoră
* CCIR consideră că "< Hidroelectrica > nu se poate racorda la economia de piaţă"
Consiliul de Administraţie al "Hidroelectrica" a hotărât menţinerea, în continuare, a situaţiei de forţă majoră în cazul companiei, până la data în care condiţiile hidrologice de funcţionare se vor modifica, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Această decizie a fost luată în urma retragerii de către Biroul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a avizului de existenţă a cazului de forţă majoră primit, recent, de "Hidroelectrica".
Conducerea "Hidroelectrica" a depus o plângere prealabilă împotriva Rezoluţiei Biroului de Conducere al CCIR prin care s-a dispus "în mod nelegal şi abuziv" retragerea Avizului de Existenţă a Cazului de Forţă Majoră. De asemenea, conducerea companiei a depus la Curtea de Apel de pe lângă Tribunalul Bucureşti o Cerere de suspendare a executării Rezoluţiei Biroului de Conducere al CCIR, prin care a fost declarat nul avizul de existenţă a cazului de forţă majoră, eliberat în septembrie, "pe baza situaţiei obiective generate de existenţa secetei excesive şi a hidraulicităţii extrem de reduse", precizează comunicatul.
Acesta subliniază că, începând cu luna septembrie, deficitul hidrologic sever s-a accentuat atât pe râurile interioare, cât şi pe fluviul Dunărea: "Pentru lunile de toamnă şi iarnă, conform estimărilor INH, valorile debitelor medii afluente vor fi cuprinse între 40-50% din valorile normale lunare pentru râurile interioare şi între 50-60% pentru Dunăre".
Potrivit comunicatului, conducerea "Hidroelectrica" va acţiona "în mod responsabil, prin toate mijloacele legale aflate la dispoziţie, împotriva Rezoluţiei de anulare a avizului prin care este recunoscută existenţa situaţiei de