Drumul spre Mindrestii mei natali, pe acolo pe unde caruta intra pina la butuc si noroiul trecea de inaltimea ghetei, e acum asfaltat. Il incercam. "Mare minune", ar fi spus Sadoveanu. Sadoveanu a scris Bordeienii in 1912, evocind un loc si un timp de pe la finele secolului al XIX-lea. Pe la sfirsitul povestirii, marturiseste ca a aflat despre lumea bordeienilor de la unul dintre eroii sai, acum gospodar asezat, alaturi de altii, care si-au durat case si au alcatuit "o leaca de sat". Asezarea este plasata pe undeva pe linga tirgul Savenilor. Atunci, tinutul acesta dintre Prut si Jijia era undeva "la marginea lumii", calcai poste fara sa dai de-o asezare omeneasca; "niste pustietati". Locuri golase, fara paduri, numai dealuri si smircuri, balti si stuf. Oamenii traiau in bordeie, unele "cladite in doua ape", acoperite cu pamint, altele "scurmate in mal" si "astupate" cu gard de nuiele, peste care era intinsa o pojghita de lut coscovit. Cotloanele acestea erau semnalate doar prin fumuri. Nicaieri o imprejmuiala, "vitele si porcii rataceau de-a valma". Ca sa intri in bordei coborai intr-o incapere mica, lipita cu lut si humuita, iar hogeagul din colt avea un horn care iesea deasupra coamei bordeiului. In fund, o "spartura rotunda" in care era intepenit si lipit un "geam de sticla asa de mic, incit puteai viri in el ochii si nasul". Iar pe laturi, "laite acoperite cu toluri groase de buci". Bordeienii - "oameni de strinsura" - grijeau de vitele boieruluiJor. De fapt, Sadoveanu cunostea locurile, fusese in ospetie la mosia unui boier de pe Prut, la Ichimieni, personajele si locurile sint o descriere exacta a acestei explorari pe care o si face cunoscuta in revista "Viata romaneasca", in 1911. Cei de acolo nu stiau altceva, erau multumiti, in bordei n-aveau frica de iarna, numai se mirau ca boierului nu-i e frig cind da gerul in casa lui de deasupra pamintului. Simbata sea