OMS : La nivel global, 350 milioane de persoane sunt afectate de această boală
Depresia este o boală subdiagnosticată şi este considerată a doua cauză major de invaliditate, la nivel mondial. În fiecare an, costurile depresiei la nivelul populaţiei globale sunt echivalente cu pierderea a 65 de milioane de ani prin decese şi mai ales prin numarul mare al persoanelor afectate de această boală care sunt în incapacitate de a mai munci. Acestea sunt principalele concluzii reieşite dintr-un studiu privind povara costurilor cauzate de boli la nivel global (Global Burden of Disease) realizat de Organizaţia Mondială a Sănatăţii şi analizat de o echipă de experţi de la revista Plos medicine. Depresia este o boală care, potrivit estimărilor OMS, afectează aproximativ 350 milioane de persoane, la nivel global. De altfel, începând din anul 1990, depresia a devenit, în premieră, o problemă prioritară de sănătate publică. Şi OMS prognozează, de asemenea, că depresia se va situa din acest punct de vedere pe locul întâi, în perspectiva anilor 2030. Numărul femeilor afectate de depresie este cu 50% mai mare decât cel al bârbaţilor. Incidenţa mai mare a bolii la femei e explicata îndeosebi prin depresia postnatală care afecteaza o mama din cinci. Depresia, arată OMS, se manifestă printr-un sentiment de tristeţe de durată, copleşitor, care împiedică desfăşurarea unei vieţi normale. Ea rezultă din interacţiunea unor factori sociali, psihologici şi biologici, fiind adesea în legatură cu sănătatea fizică: de exemplu faptul că ai fost diagnosticat cu o boală severă poate duce la declanşarea depresiei.
În studiul australian publicat în Plos Medicine, experţii au completat datele de la OMS şi, iată, au ajuns la rezultate şi mai neliniştitoare. Comparativ cu studiul efectuat în 2010, care se referea strict la perioada din viaţa trăită cu această boală, studiul australian