În România, legislaţia în vigoare prevede că numirile procurorului general şi a procurorului şef al DNA se fac la propunerea Ministrului Justiţiei, dar potrivit ultimelor modificări introduse, în data de 10 iulie a.c., de către plenul Consiliului Suprem al Magistraturii, ministrul de resort nu mai poate înainta propunerile sale către Preşedinţie înainte de avizarea lor de către CSM.
Dat fiind faptul că mandatele Laurei Codruţa Kovesi (la conducerea Parchetului General) şi a lui Daniel Morar (la şefia DNA) expiră în curând, iar interesele politice în privinţa subordonării justiţiei s-au făcut simţite într-o manieră fără precedent vara aceasta, măsura luată de CSM în 10 iulie a iscat un nou scandal.
Prin urmare, apropiaţii actualei puteri îi reproşează lui Kovesi că, în timp ce toată lumea era ocupată cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu, deja suspendat la acea dată, ar fi forţat modificarea Regulamentului CSM asfel încât să-l blocheze pe ministrul USL al Justiţiei să facă rapid noi propuneri în locul lui Kovesi şi Morar. La acea vreme, Justiţia era condusă de Titus Corlăţean, actualul şef de la Externe.
Între timp, Corlatean a fost înlocuit cu actualul ministru, Mona Pivniceru, după îndelungile insistenţe ale taberei liberale din USL.
Doar că, documentele consultate de România liberă (tabelul de prezenţă şi buletinul de vot) dezvăluie o situaţie cu totul diferită: plenul CSM, la care a luat parte în 10 iulie însăşi Mona Pivniceru, a votat în unanimitate schimbarea regulamentului, deci inclusiv a procedurilor care privesc numirea de noi şefi la DNA şi Parchetul General.
Descarcă AICI tabelul de prezenţă al şedinţei CSM din 10 iulie.
Descarcă AICI buletinul de vot al şedinţei CSM din 10 iulie.
Prin urmare, actualul ministru Justiţiei, Mona Pivniceru, nu este altceva decât coautor al modificărilor aduse, dovadă clară că este d