Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Documentele pentru ajutorul de încălzire se depun la CET

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 3 octombrie 2006 ·

De ieri, a început distribuirea formularelor pentru ajutoarele de încălzire pentru iarna 2006 – 2007, iar până în data de 25 octombrie acestea, împreună cu alte câteva documente, trebuie depuse la Biroul de relaţii publice din cadrul CET Braşov SA, cu sediul în strada Parcul Mic nr. 23 – 25, lângă sediul ITC. Programul este de luni până vineri, între orele 8.30 – 19.00.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pentru iarna ce stă să vină se adresează persoanelor care se încadrează în prevederile O.U.G. 57/30.08.2006 privind acordarea de ajutoare băneşti celor care folosesc pentru încălzirea locuinţei energia termică şi gaz metan, cu un venit mediu lunar pe membrul de familie de până la 500 lei. Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie să fie însoţite de copii ale actelor de identitate (cărţi de identitate, buletine de identitate, certificate de naştere pentru copii sub 14 ani), iar persoanele care stau în chirie trebuie să ataşeze şi o copie a contractului de închiriere, vizat de Administraţia Financiară. Persoanele care solicită ajutor de încălzire pentru gaz, trebuie să ataşeze şi o copie a facturii de gaz din luna anterioară. Pentru evitarea aglomeraţiei, documentele pentru ajutorul la încălzire pentru cei care sunt branşaţi la sistemul centralizat vor fi depuse de reprezentantul asociaţiei de proprietari. Totodată, depunerea documentelor se va face în birouri separate pentru cei cu ajutore branşaţi la sistemul centralizat şi pentru cei branşaţi la gaz. Personalul va fi alcătuit din 10 persoane, funcţionari în cadrul Serviciului de ajutoare pentru încălzire, din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale, precum şi din aproximativ 10 angajaţi la CET, în perioadele de aflux de solicitanţi. Pentru mai multe informaţii legate de această campanie vă puteţi adresa Direcţiei de Servicii Sociale, telefon 0268/472858. De ieri, a început distribuirea formularelor pentr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 40 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

UPDATE - Dolj - Grav accident în localitatea Sadova / Un bărbat de 75 de ani a murit şi cinci persoane sunt rănite / Accidentul, produs de bărbatul de 75 de ani - FOTO

News.ro acum 56 minute
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, joi, în urma unui accident produs în loclaitatea Sadova, din judeţul Dolj. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier. ”Un autoturism

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Parcul Cișmigiu nu va mai arăta la fel. Celebrele bănci au dispărut. Nicușor Dan: „Schimbăm mobilierul”

Ziare.com acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă schimbarea mobilierului din Parcul Cişmigiu. Până la recondiționarea băncilor vechi, istorice, va fi amplasat mobilier temporar, precizează edilul general al municipiului București. „Schimbăm mobilierul urban

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum 47 minute
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°