Ieri, la ora 20.00, pe Esplanada Oancea-Tatarasi a avut loc deschiderea oficiala a festivalului cARTfest. Acest eveniment este organizat de Asociatia Culturala Vector din Iasi in parteneriat cu Primaria municipiului Iasi, Ateneul Tatarasi, Fundatia Pro Women. Finantarea evenimentului este realizata prin intermediul programului cultural elvetian Pro Helvetia-SDC. In deschidere a fost prezentata piesa Pancarta, de George Astalos, in regia lui Benoit Vitse. Este vorba despre o piesa de strada in trei personaje ce a fost prezentata pe esplanada din Tatarasi. De asemenea, spre fericirea tinerilor care locuiesc in cartierul iesean, prima zi de spectacol a fost incheiata cu un concert sustinut de formatia Fara zahar, trupa recunoscuta pe plan national, care are in componenta trei ieseni. In ceea ce priveste organizarea acestui spectacol, locuitorii cartierului Tatarasi sunt entuziasmati, mai ales pentru ca spera ca acest festival cultural va avea, in primul rand, un efect benefic asupra tinerilor. "Este un lucru foarte bun pentru cartierul nostru, mai ales pentru ca, dupa parerea mea, tinerii de la noi din cartier au luat-o razna si numai de cultura nu le mai arde lor. Cred ca politistii de la Sectia 4 s-au saturat ca in fiecare noapte sa primeasca telefoane prin care oamenii se plang de tulburarea linistii publice", a declarat Constantin Chelaru, locuitor al cartierului Tatarasi. De asemenea, Ciprian Postolache, un tanar de 17 ani, a afirmat ca va participa si in zilele urmatoare la evenimentele din cadrul festivalului cARTfest. "Este foarte interesant sa vezi aproape toate persoanele din cartier pe esplanada. Ne intalnim cu totii si este un lucru important, mai ales ca aceasta intalnire are loc cu ocazia unui eveniment cultural. Sunt curios cum vor arata fatadele dupa ce vor fi pictate", a declarat Ciprian.
Diana LITе
Ieri, la ora 20.00, pe Esplanada O