După zile întregi de Gigi-Giugiuleală naţională, parlamentarii au anunţat azi, cu durere în suflet, că fostul lor coleg nu mai face parte dintre ei. Au luat cuvântul, în comisia juridică, cu voce joasă şi privire cernită:
• Dănuţ Culeţu, deputat: "Nu îmi face nicio plăcere sa fiu de acord cu ridicarea mandatului domnului George Becali".
• Nicolae Nica, deputat: "Îmi pare rău pentru ceea ce se întâmplă, pentru că George Becali a avut aici o anumită imagine. Sunt bucuros că nu sunt nevoit să votez împotriva lui, ci numai să spun că luăm act de această decizie”.
• Vasile Varga, deputat: "Gigi Becali a fost colegul nostru, Gigi Becali a fost cel care nu a creat niciun fel de probleme în cadrul acestei comisii. Regret nespus şi sunt alături de familia lui".
În plen, într-o atmosferă tristă şi apăsătoare, toţi deputaţii au constatat despărţirea de cel care le-a fost baci şi le-a dat bilete moca la meci. S-a încheiat, astfel, o săptămână neagră pentru România, deschisă de Prim-Priveghitorul Victor Ponta şi de Întâi Tămâietoarea Paula Iacob, primii într-un lung şir de bocitoare, la care s-au aliniat deopotrivă cei legaţi de ”simpatia” şi ”compasiunea” pentru ”omul Gigi”. De subomul Gigi, cel care a furat, a corupt, a jignit şi a călcat în picioare orice regulă a bunul simţ, nu şi-a amintit nimeni.
Primii care l-au uitat pe Gigi Flegmă au fost, din păcate, chiar ziariştii care ani de zile i-au primit scuipaţii în faţă. Un suspect sindrom Stockholm face presa să simpatizeze azi cu agresorul ei, să-i caute lung gratiile celulei şi meniul de dimineaţă.
De Gigi Duru îşi aminteşte însă bine fostul nostru coleg Răzvan Popa, primul ziarist care, în 1999, a scris despre megaescrocheria Gigi Becali-MApN: „Am fost atunci să discut cu Gigi Becali la hotel Lido pentru că numele lui apărea în acte. Mi-a spus: O să găsească maică-ta capul tău în fa