Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroporturile din România au nevoie de investiţii de 200-300 milioane de euro în următorii 10 ani

Publicat in Mediafax, joi 19 septembrie 2013 ·

Aeroporturile din România au nevoie, în următorii zece ani, de cel puţin 200-300 de milioane de euro pentru investiţii în piste noi, terminale şi infrastructură, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo.

"La nivel de ţară este o nevoie importantă de investiţii, având în vedere că majoritatea pistelor sunt vechi. Estimăm că pentru dezvoltarea aeroporturilor în următorii zece ani este nevoie de cel puţin 200-300 milioane de euro pentru piste, terminale, infrastructură", a afirmat la o conferinţă de specialitate David Ciceo, care ocupă şi funcţia de director al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

El a menţionat că la Aeroportul de la Cluj-Napoca pe 26 octombrie va fi inaugurată o nouă pistă, investiţie de aproape 40 de milioane de euro, susţinută de Consiliul Judeţean şi care va duce la creşterea traficului de pe aeroport cu 5% pe an.

În ceea ce priveşte evoluţia numărului de pasageri în acest an, preşedintele AAR a arătat că în primele şase luni traficul de pe aeroporturile din România s-a redus uşor, estimând pentru întregul an "măcar o stagnare".

"Traficul a scăzut în primele şase luni ale anului cu 2-3%, dar suntem oprimişti că va trece şi criza. Ne bucurăm că Aeroportul Henri Coandă are o creştere importantă a traficului, cel din Cluj, de asemenea, cel din Târgu Mureş. Sunt aeroporturi care cresc, dar în următorii ani ne aşteptăm la o creştere şi datorită dezvoltării investiţiilor străine. CJ Cluj, de exemplu, a avut un program de succes cu parcurile industriale, iar investitorii străini au contribuit la dezvoltarea traficului. În semestrul doi este un trafic mai mare, iar pentru tot anul sperăm măcar să nu fie scădere. Multe companii aeriene au probleme în această perioadă, dar suntem optimişti", a adăugat reprezentantul AAR.

Anul trecut traficul din cele 16 aeroporturi din Români

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 2 ore
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°