Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denunţarea colectivă a clauzelor abuzive nu se va aplica în cazul contractelor deja încheiate

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 august 2013 ·

Deciziile judecătorilor în cadrul proceselor colective privind clauzele abuzive din contractele de credit de re­tail nu vor avea efecte retroactive, urmând să se aplice numai în cazul contractelor încheiate după intrarea în vigoare a legislaţiei în domeniu, potrivit scrisorii de intenţie adresate de guvern FMI în cadrul acordului de tip preventiv de 4 mld. euro care urmează să fie încheiat.

„Disciplina creditării este un factor decisiv în menţinerea stabilităţii finan­ciare, de aceea vom lua toate măsurile necesare pentru a împiedica adoptarea oricărei iniţiative legislative care ar putea să submineze ordinea în domeniul creditării“, se arată în scrisoarea Executivului.

Posibilitatea denunţării clauzelor abuzive din contractele de credit de către Autoritatea de Protecţie a Consumatorilor ar trebui să se aplice începând din luna octombrie a acestui an, după ce adoptarea unei astfel de măsuri a fost amânată de deputaţi pentru a două oară.

Astfel, toate contractele de creditare care au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a deciziei, prognozată la începutul lui octombrie, vor fi exceptate de la regulă, iar bancherii nu vor fi obligaţi să înapoieze comisioanele percepute în mod abuziv. Contractele semnate după adoptarea legislaţiei vor intra însă sub incidenţa restituirii.

„Absenţa efectului retroactiv face referire numai la denunţarea clauzelor abuzive de către Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor (ANPC) sau alte asociaţii de acest tip. Acest lucru însemnă că în cazul proceselor declanşate direct de către consumatori se pot obţine efecte retroactive. Legea nu poate avea decât efecte pentru viitor, însă clauzele abuzive odată constatate sunt considerate fără efect încă de la încheierea contractului. Practic vorbim de sume pe care banca nu era în­dreptăţită să le primească, deci care trebuie să facă obiectul restituiri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 37 minute
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 37 minute
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 3 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 2 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°