Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunile şi monedele europene, afectate de situaţia din Ucraina

Publicat in Capital, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Acţiunile şi monedele europene au fost afectate, vineri, de un val de zvonuri privind riscul intrării în incapacitate de plată a unor datorii ale Ucrainei sau ale unor credite garantate de către acest stat, chiar dacă nu au apărut noi informaţii care să susţină temerile, transmite Reuters. Operatorul feroviar ucrainean a anunţat, săptămâna trecută, că încearcă să restructureze un împrumut sindicalizat de 550 milioane dolari, organizat de Barclays, după ce nu a reuşită s

Acţiunile şi monedele europene au fost afectate, vineri, de un val de zvonuri privind riscul intrării în incapacitate de plată a unor datorii ale Ucrainei sau ale unor credite garantate de către acest stat, chiar dacă nu au apărut noi informaţii care să susţină temerile, transmite Reuters.

Operatorul feroviar ucrainean a anunţat, săptămâna trecută, că încearcă să restructureze un împrumut sindicalizat de 550 milioane dolari, organizat de Barclays, după ce nu a reuşită să achite o rată. De atunci, investitorii şi analiştii au analizat efectul restructurării datoriilor din sectorul feroviar asupra datoriilor suverane ale statului şi alte obligaţii financiare ale acestuia.

"Niciodată să nu spui niciodată"

"Compania are şi alte datorii externe, garantate de stat. Întrebarea este dacă Ucraina va intra în incapacitate de plată din cauza obligaţiilor financiare suverane. Niciodată să nu spui niciodată", a declarat Tim Ash, analist la banca RBS, într-o notă adresată clienţilor.

Reprezentanţii companiei feroviare nu au fost disponibili pentru comentarii.

La ora 11:50 GMT, indicele pan-european FTSEurofirst 300 era cotat în scădere cu 0,6%.

Euro a atins cel mai redus nivel faţă de dolar din ultimele două săptămâni, temerile legate de Ucraina fiind printre factorii care au influenţat reticenţa investitorilor pentru plasamentele mai riscante, înaintea Zilei Recunoştinţei

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 33 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 26 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 15 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 58 minute
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°