Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Ştrandul şi piscina, soluţii anticaniculă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 iunie 2010 · ·

Medicii ne recomandă să stăm la umbră, să consumăm cât mai multă apă şi să purtăm haine lejere în perioada caniculară.

Ca să scape de temperaturile cuprinse între 30 şi 37 de grade Celsius, locuitorii oraşului au luat cu asalt, de la primele ore ale dimineţii, Baza de Agrement din Ostroveni şi Piscina Enigma. Cei care nu au mai găsit loc la bazine au stat la plajă pe malul râului Olăneşti, ori s-au răcorit la fântânile arteziene din oraş. „Nu mai suportam căldura şi am venit la ştrand să mă răcoresc. Stau la ultimul etaj al unui bloc din Ostroveni. E aşa de cald în locuinţă că nici aer nu mai am", spune Andrei Scurtu, de 17 ani, elev. Intrarea la Baza de Agrement din Ostroveni e 7 lei pentru adulţi, 4 lei pentru copii, iar pensionarii şi minorii sub şase ani nu plătesc nimic. Ştrandul şi piscina au autorizaţie de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea.

Consumaţi iaurt pe caniculă

Medicii DSP le recomandă locuitorilor ca în perioada caniculară să evite expunerea la soare între orele 11.00 şi 18.00, să folosească creme cu factor de protecţie cât mai mare, să poarte pălării de soare, haine lejere din fibre naturale din culori deschise şi să îşi protejeze ochii cu ochelari de soare. „Fiecare persoană trebuie să bea zilnic între 1,5 - 2 litri de lichide. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 de minute. Pe parcursul zilei trebuie să faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă şi să consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii)", precizează doctorul Cristina Gândăcioiu din cadrul DSP Vâlcea. Consumul de iaurt e foarte important pe căldură. Medicii spun că un pahar de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Pe perioada caniculei trebuie evitat consumul de cafea, ceai, cola şi băuturile alcoolice, deoarece acestea favorize

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 43 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 49 minute
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum o ora
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 53 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°