E carismatic, normal, viu şi cumsecade. Oferă cu inima largă, dar şi pretinde. Oferă din talentul său cât casa, din vorba dulce moldovenească (pentru unii, parcă o limbă străină) şi din umorul omului simplu şi isteţ. Vrea înapoi un singur lucru, inima publicului.

„Cântaţi cu mine, măcar o strofă”, i-a chemat Pavel Stratan pe spectatorii concertului oferit, duminică seară, de el la Talcioc Cultural. Ar fi vrut mai multă participare, ar fi vrut ca lumea să fredoneze cu el piesele foarte cunoscute, ar fi vrut poate o replică mai bogată din partea celor care l-au ascultat şi aplaudat cu putere.

Dar e greu să ţii versul cu moldoveanul Pavel Stratan, chiar dacă îi ştii piesele, pentru că artistul copleşeşte prin dărnicia cu care îşi oferă cântecele. Pe Pavel îl asculţi, dai din cap, îl iubeşti şi-l aplauzi până te ustură palmele. Abia poţi cânta, prinzând din urmă un vers, două, pentru că, asemeni tunurilor „Katiuşa” ce aruncau continuu şi sacadat rachete, vorbele şi sunetele pieselor sale curg în valuri, multe, dese, glumeţe sau de dor, de viaţă sau de gândit pe îndelete. Abia încerci să zâmbeşti la unul că cel de-al doilea se leagă prea repede ca să-ţi dea de gândit la cât de normale şi simple sunt toate în viaţa noastră de la ţară, fie ea dincolo sau dincoace de Prut. Prietenul cu care bea „jin” în beci seamănă cu prietenul tău, tata oleacă aspru, dar mai mult bun aduce bine cu tatăl tău, vecina, cumătrul, iubita, beţiile, bucuriile, jalea, iubirile din piesele lui Stratan sunt asemeni celor ce se întâmplă în viaţa ta.

Doar că artistul basarabean le-a aşezat pe toate în vers şi muzică şi o face de ani buni în felul lui unic, generos, poznaş şi dramatic în acelaşi timp.

Pavel Stratan a cântat duminică seară la Talcioc din piesele vechi, ce l-au consacrat şi lipit, pe el şi pe micuţa Cleopatra, de inimile sucevenilor, dar şi piese noi, parte