Startul în prima ligă de fotbal a fost unul halucinant. S-a început cu partide în care golurile au curs pe bandă rulantă, opt în Gorj, alte cinci la Ploieşti.
Nu au fost ocolite nici surprizele. Câştigătoarea recentă a Supercupei, Dinamo, s-a chinuit cu nou promovata din Severin până i-a dat de cap. În închiderea rundei, Steaua a învins Chiajna printr-un gol suspectat a fi fost marcat din ofsaid.
Până la penultimul meci al rundei, nou promovatele pierdeau în serie cu acelaşi scor, 1-2 la Iaşi cu Oţelul, la Bistriţa cu Astra şi amintitul meci din Severin.
În penultima partidă, stegarii au condus de două ori cu puştii de la Viitorul, dar le-au lăsat acestora un punct. Se va ofta mult după aceste două puncte pierdute pe terenul neutru din Galaţi. Derbyul etapei, meciul din Giuleşti, pe un stadion părăginit, s-a încheiat frăţeşte cu o remiză cu patru goluri în care actualul vasluian Dani Coman a fost luat în pleasnă din startul partidei de fanii giuleşteni. Primul lider, o formaţie care vine tare din urmă, Petrolul, cu jucătorii de la universitarii clujeni s-au cocoţat pe primul loc datorită golaverajului.
Oţelarii şi-au mai scos din sancţiunea de 2 puncte dată de Comisia de disciplină a federaţiei, după victoria de la Iaşi acolo unde Ionuţ Popa a demisionat pentru 24 de ore. Dacă John Ibeh şi Mugurel Buga au realizat câte o dublă, Younes Hamza a obţinut tripla pentru petrolişti iar ”rezerva” Dănciulescu a ajuns la golul 208 din carieră. Făcând o comperaţie cu prima etapă a campionatului precedent, când gazdele obţineau cinci victorii şi câte două remize şi înfrângeri , de data aceasta au dat la pace şi a fost câte trei victorii de fiecare parte şi 3 remize, dar cu 33 de goluri faţă de anul trecut, doar 20. Sancţiunile disciplinare au fost ca şi în ediţia precedentă la nivelul de 34 de avertismente şi 3 eliminări, una pentru henţ, Enrico da Si