Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puţini participanţi la Sfântu Gheorghe la comemorarea Revoluţiei din 1989

Publicat in Covasna Media, vineri 21 decembrie 2012 ·

Aproape 20 de persoane din municipiul Sfântu Gheorghe au adus vineri un omagiu eroilor Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989.

Comemorarea a avut loc la troiţa din parcul central dedicată eroilor, iar ceremonia a fost scurtă şi austeră. La aceasta au participat doar câţiva dintre foştii revoluţionari şi reprezentanţi ai Armatei care au ţinut un moment de reculegere, au aprins lumânări şi au depus coroane de flori.

Preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din judeţele Covasna şi Harghita, Vlad Ene, a declarat că din păcate tot mai puţini oameni îşi amintesc de sacrificiul suprem făcut de cei care au ieşit în stradă în Decembrie ‘89 pentru o viaţă mai bună şi a spus că, după părerea sa, mulţi dintre români o duc acum mai greu decât pe vremea regimului comunist.

‘Nici nu vreau să mai spun ce am visat noi în urmă cu 23 de ani şi ce zile am ajuns să trăim (…) Cei pe care îi vedeţi aici sunt toţi revoluţionarii care am mai rămas în picioare, restul sunt bolnavi, sunt la pat. Nimeni nu ne ajută, aproape că nu vor să mai audă de revoluţionari. Şi ceremonia de astăzi am organizat-o cu puterile noastre, nimeni, nici Primăria, nici Prefectura nu ne-au ajutat şi nici nu au participat la comemorare’, a spus Vlad Ene.

Asociaţia numără aproape 80 de membri din cele două judeţe. În timpul evenimentelor din decembrie 1989 au murit trei persoane din judeţul Covasna – un tânăr din localitatea Vâlcele, Constantin Brânză, soldat în termen la o unitate militară din Reşiţa, Alexandru Pap, în vârstă de 50 de ani, fost paznic la o întreprindere din Sfântu Gheorghe în incinta căreia a şi fost împuşcat pe 25 decembrie în circumstanţe neelucidate, şi Gheorghe Şuiu, fost subinginer, care la 40 de ani a fost ciuruit cu şapte cartuşe pe o stradă aflată în apropierea Gării din Sfântu Gheorghe.

Tot în 1989, la Târgu Secuiesc a murit şi maiorul de miliţie Aurel Agac

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum o ora
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 22 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 26 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum o ora
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum o ora
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°