Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generalul Neamtu amenintat cu moartea

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 29 mai 2001 · ·

"Pe generalul Neamtu il zbor din Politie sau il impusc" s-a laudat, in diferite cercuri, Severin Tcaciuc. Seful Inspectoratului Judetean de Politie Suceava a declarat "Monitorului" ca a primit amenintari atit el, cit si familia sa. anchetatorii si jurnalistii au primit la rindul lor - direct sau prin intermediari - amenintari cu moartea din partea "magnatului" de Bosanci si a acolitilor sai. Arestarea a produs un cutremur ale carui replici inca se resimt Replicile cutremurului produs de arestarea lui Severin Tcaciuc au inceput sa apara imediat dupa ce procurorii de la Curtea de Apel Suceava au luat aceasta masura. Prima actiune oficiala s-a consemnat ieri, 28 mai a.c., data la care avocatii sai au depus plingere impotriva masurii de arestare preventiva. Ioan Ursarescu, decanul Baroului de avocati Suceava, unul dintre cei doi avocati care l-au asistat pe Severin in timpul celor patru ore cit a durat audierea de la Parchet ce a precedat momentului eliberarii mandatului de arestare, a declarat ca este greu de spus daca probele existente in dosar sint suficiente pentru a justifica masura luata in cazul clientului sau. "Avind in vedere ca de la sediul firmelor sale au fost ridicati 6 saci cu documente contabile este greu de crezut ca s-a putut forma intr-o perioada atit de scurta o concluzie certa cu privire la acuzatiile aduse. Cert este ca vom solicita efectuarea unor expertize care sa stabileasca daca acuzatiile sint fondate sau nu. S-a solicitat, de asemenea, o expertiza medico-legala pentru a se vedea daca infirmitatile pe care le prezinta Severin Tcaciuc ii permit sa suporte regimul de detentie", a spus Ioan Ursarescu. Severin Tcaciuc si angajatii sai au distrus, insa, in prezenta organelor de ancheta acte contabile incercind sa distruga probe care il inculpau penal. Cel putin din acest punct de vedere, masura arestarii nu poate fi contestata. Reamintim ca distruger

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 26 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 45 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 17 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°