Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de clujeni în căutarea unui disc zburător

Publicat in Adevarul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Aruncatul unui disc de plastic de la unul la altul nu este doar o simplă joacă, ci un sport cât de poate de serios, cu pretenţii olimpice. În oraşul de la poalele Feleacului funcţionează singura echipă de frisbee din România care participă la turnee internaţionale.

Printre puţinii din România ca practică fresbee la nivel de performanţă sunt o mână de tineri clujeni, care au transformat acest sport, în ultimii ani, într-un mod de viaţă.

Totul a început în urmă cu trei ani, când Adrian Paşalega (26 de ani) a primit în dar, de ziua lui, un frisbee. „Când am văzut discul de frisbee, chiar am glumit, întrebându-mi prietenul: «Ce, am mutră de câine?». Pe atunci, ştiam şi eu ceea ce ştiu majoritatea dintre noi, şi anume că cu acest disc se joacă mai ales patrupedele“, povesteşte Adrian.

Prima oară când s-au jucat mai mulţi cu discul a fost de Anul Nou, în 2008 spre 2009. „Nu cunoşteam regulile de joc, nimic. Doar ne-am prostit, dar chiar ne-a plăcut. De atunci, am început să caut tot felul de informaţii despre frisbee pe internet. Recunosc că m-a prins“, continuă Adrian.

Fără asociaţie, din lipsă de federaţie

După ce au jucat vreo doi ani „după cum l-a tăiat capul“, fără a cunoaşte regulile precise de joc, anul trecut, Adrian a decis să formeze o echipă, pe care s-o înscrie în campionatele şi turneele europene de frisbee. „Era singura modalitate să evoluăm. În România, în afară de câţiva pasionaţi ai acestui sport timişoreni, nu am găsit adversari, de aceea era atât de important să putem juca în turneele din Europa“, explică Adrian.

Astfel, a luat naştere echipa de frisbee „Şoimii patriei“. „Am început antrenamentele regulate, săptămânale, ne-am strâns vreo 20 de oameni şi am ajuns, anul trecut, la primul campionat extern, în Ungaria, care s-a ţinut pe nisip“, arată Gabriel. Au urmat alte turnee, în Ungaria şi în Polonia, unde clujenii au re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 28 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 33 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 47 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 3 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum o ora
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°