Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii au crezut că Michael se preface mort

Publicat in Jurnalul, luni 29 iunie 2009 ·

Când medicii chemaţi de urgenţă la locuinţa din Los Angeles a lui Michael Jackson au reuşit să intre în casă, l-au găsit pe artist zăcând pe jos, fără suflare, iar pe copiii lui ţinându-se în braţe, plângând în hohote şi strigându-şi tatăl. Prince Michael, Paris şi Prince Michael II înţeleseseră că acesta nu le va mai răspunde niciodată, deşi iniţial crezuseră că li se joacă o farsă şi că tatăl lor doar se preface mort.

Obişnuia să se mai joace astfel cu ei, stând nemişcat şi luându-i apoi prin surprindere cu un salt şi o cursă nebunească prin casă. De altfel, acelaşi lucru l-a crezut, într-o primă fază, şi medicul curant al vedetei, Conrad Murray, scrie tabloidul britanic News of the World în ediţia electronică de azi. Slabă scuză însă pentru cele 50 de minute pe care membrii anturajului artistului le-au lăsat să treacă până au sunat la salvare.

Iar când au auzit sirenele salvărilor iar bonele au încercat să îi ducă la ei în camere, copiii şi-au dat seama că ceva extrem de grav se petrecuse.

"S-au speriat îngrozitor. Au început să plângă, să ţipe, să îl strige pe Michael", poveşteşte o sursă apropiată anturajului vedetei.

Pentru a fi cruţaţi de vederea imaginii tatălui lor cărat în ambulaţă cu targa şi cu o mască de oxigen pe faţă, copiii au fost luaţi de mama lui Michael, Katherine, şi de sora lui, La Toya, şi duşi într-o maşină care i-a transportat apoi la centrul medical UCLA.

Pe drum, s-au mai liniştit, suficient cât să stea cuminţi în sala de aşteptare a clinicii şi să se joace cu creioanele colorate. Au desenat chiar felicitări cu urarea "Însănătoşire grabnică", deşi Michael zăcea deja mort.

După ce medicii au pronunţat decesul, la ora locală 14:26, familia Jackson i-a dus pe Prince Michael, Paris şi Prince Michael II la reşedinţa din Encino.

Când medicii chemaţi de urgenţă la loc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 41 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 25 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 41 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Anunț de la Spitalul Foișor privind starea lui Florin Piersic. Ce proceduri a început celebrul actor

Ziare.com acum 25 minute
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează că

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°