Odată cu ştirea acestei veri, de la Naţiunile Unite, că Mexicul a întrecut SUA în ceea ce priveşte obezitatea la adulţi, politica externă a SUA a atras poate mai multă atenţie cu o problemă mai „soft”. În ciuda accentului continuu pus de prima doamnă Michelle Obama pe dieta sănătoasă şi pe exerciţiile fizice, SUA par a fi decise, în secret, să-i îngraşe pe toţi locuitorii planetei. / de John Norris

Articol publicat în FP România nr. 36 (septembrie/ octombrie 2013)

America, se pare, a adoptat vechiul banc cu ursul ca pe o mare strategie: „Nu trebuie să alergi mai repede decât ursul pentru a scăpa. Trebuie doar să alergi mai repede decât tipul de lângă tine.”

La prima vedere, pare nedrept să dai vina pe SUA pentru corpolenţa de dincolo de graniţa lor sudică. Desigur, mexicanii (ca şi americanii) se îngraşă pentru că mănâncă tot mai mult, fac mai puţină mişcare şi petrec prea mult timp la televizor. Dar, dacă cineva sapă dincolo de suprafaţă, se vede imediat că o reţea complexă de agricultură, comerţ, marketing şi practici ştiinţifice americane, luate împreună, alimentează o epidemie de „globezitate”.

Multe dintre aceste politici erau destinate să dea firmelor americane un avantaj pe pieţele internaţionale, dar beneficiile economice pe plan intern ale acestei oligarhii culinare sunt din ce în ce mai depăşite în greutate – la propriu şi la figurat – de daunele asupra sănătăţii la nivel internaţional, mai ales printre săraci. Contribuabilul american subscrie direct la un sistem de producţie de alimente în care nutriţia a devenit cel mult un gând îndepărtat.

Poate că America nu este, până la urmă, vinovată de nimic mai mult decât că încearcă să reconstruiască lumea după modelul său corpolent – un caz de influenţă „soft” care a ajuns, într-un mod oribil, să aibă efecte fizice. Totuşi, cum costul g