Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu: Lăzăroiu are tendinţe dictatoriale

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Senatorul democrat-liberal Radu Berceanu l-a acuzat pe fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu că, vorbind despre reorganizare administrativă prin asumarea răspunderii, dovedeşte, de fapt, că „are tendinţe dictatoriale".

„Mie mi se pare că reorganizarea administrativă este foarte importantă, ar aduce beneficii de netăgăduit. Este fezabilă însă doar dacă este şi acceptată. Nu putem s-o facem aşa ... peste capul tuturor, prin asumare, că vrea Lăzăroiu! El dovedeşte că are tendinţe dictatoriale, dacă spune că trebuie să fie acceptată pur şi simplu", a declarat Radu Berceanu pentru „Adevărul".

Referendumul, de preferat

Reprezentantul vechii gărzi din PDL a criticat şi modul în care actuala conducere a partidului, încurajată puternic de Traian Băsescu, a lansat tema redesenării hărţii României. „S-a pornit cu concluzia, înaintea introducerii. În loc să fie prezentat proiectul, s-a spus direct concluzia. Eu aş vedea exact invers: un referendum, fiind vorba de o decizie pentru 22 de milioane de români", a mai spus Berceanu. „Dacă ar fi fost vorba de-o lege de-asta tehnică, cu caracter de urgenţă, mai ziceam, dar aşa... Nu poţi să nu le explici oamenilor, să le spui care va fi rolul instituţiilor în noua formulă, dar să te aştepţi să captezi binevoitori", a mai comentat fostul ministru al Transporturilor. În opinia acestuia, reorganizarea ar trebui să fie făcută înainte de alegeri şi să ţină cont şi de „câteva lucruri mai delicate, cum ar fi zona cu etnicii maghiari".

Reacţia senatorului PDL a venit după ce Lăzăroiu a declarat că regionalizarea se poate face doar prin asumare şi că pentru ea merită să cadă Guvernul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 45 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 54 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°