Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Eurobank vine să discute cu Isărescu despre Bancpost

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 noiembrie 2013 ·

Christos Megalou, 54 de ani, CEO al grupului Euro­bank controlat de statul elen prin Fondul de Stabilitate Finan­ciară, face săptămâna aceasta o vizită la Bucureşti, având pe agendă şi o întâlnire cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Un subiect fierbinte de discutat: ce opţiuni există pentru Bancpost, filiala locală a grupului elen, în condiţiile în care pe de o parte Eurobank se pregăteşte de privatizare, iar pe de alta Comisia Europeană le-a cerut celor patru mari bănci elene Alpha, NBG, Piraeus şi Eurobank să oprească finanţarea subsidiarelor din regiune.

Megalou a fost numit în funcţia de CEO al Eurobank în iunie anul acesta după ce banca fusese recapitalizată exclusiv cu ajutorul Fondului de Stabilitate. Expert în investment banking, el a fost recrutat de la Credit Suisse şi are ca misiune principală gă­sirea unui investitor strategic care să readucă Eurobank în sectorul privat.

WikiZF: Profilul companiei Bancpost

Bancpost, care are o experienţă de 22 de ani de operaţiuni, este unul dintre cele mai puternice branduri bancare locale. Din cauza crizei dramatice prin care a trecut Grecia banca a ajuns în situaţia bizară ca acţionarul său majoritar Eurobank să fie practic naţionalizat. Din acest punct de vedere privatizarea Bancpost cu grecii de la Eu­robank de la începutul anilor 2000 poate fi considerată un eşec nefericit din moment ce acţionarul străin „strategic“ a devenit o sursă de incertitudini şi de dificultăţi pentru banca locală, în locul susţinerii aşteptate.

Rămâne de văzut ce opţiuni ar putea aduce Megalou pe masa lui Isărescu. Managementul Bancpost a menţionat încă din raportul anual pe 2012 că banca locală nu mai contează pe sprijinul financiar al „mamei“, iar ultimele informaţii de pe piaţă indică faptul că Bancpost realmente este lăsată să se descurce cu finanţarea pe cont propriu, mizând în primul rând pe o bază d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 24 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 40 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Belgia vrea să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în iunie

G4Media acum 54 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE, transmite Agerp

Aproape 50% dintre femeile care lucrează resimt un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an

Adevarul acum 38 minute
Jumătate dintre femeile care lucrează se confruntă cu un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an, iar o pondere similară (49%, în creștere față de 2023) declară că angajatorii nu le susțin în eforturile de a-și echilibra raportul dintre respo

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°