Funcţionarea, în paralel, a doi operatori ai pieţei de energie nu este posibilă, susţin specialiştii din piaţa de profil, după ce Bursa Română de Mărfuri (BRM) a propus Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE) unele norme pentru organizarea şi funcţionarea ringului contractelor bilaterale pentru energie electrică în cadrul pieţei pe care o administrează.
Sursele citate susţin că există mai multe motive pentru care energia nu ar putea fi tranzacţionată şi prin OPCOM şi prin BRM: "Majoritatea costurilor OPCOM sunt fixe. Dacă vom avea doi operatori de genul OPCOM vom avea de două ori aceste costuri fixe. În acelaşi timp, poate că preţurile vor scădea în mică măsură, dar participarea la piaţă va fi împărţită între cei doi operatori, întrucât concurenţa va fi între operatori, nu între pieţe. Costurile de tranzacţionare nu au cum să scadă; din contră, ele vor creşte. Preţul PZU (n.r. Piaţa pentru Ziua Următoare) este preţ de referinţă. Dacă vom avea doi operatori, care va mai fi preţul relevant pentru negocierea de contracte?"
Proiectul de lege a energiei aprobat la finalul săptămânii trecute prevede că pieţele centralizate care ţin de sectorul energiei trebuie să funcţioneze într-un singur operator, au mai spus specialiştii din piaţă, adăugând că Uniunea Europeană a dat ca termen anul 2014 pentru unificarea pieţei la nivel european: "Noi mergem pe direcţia bună, dar în sens invers. OPCOM este integral reglementat, BRM merge pe autoreglementare. În aceste condiţii, nu putem avea o concurenţă loială".
Singura ţară cu două burse de energie este Anglia, potrivit surselor citate, care au subliniat că reglementatorul celor doi operatori consideră că acest lucru este "în neregulă".
Germania a avut două burse de energie, însă ele au fost unificate. În prezent, nemţii şi francezii au un singur operator, care acoperă Franţa, Germania, Elv