Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Britney ameninţă cu sinuciderea

Publicat in Gandul, luni 14 ianuarie 2008 ·

Un singur lucru nu făcuse cântăreaţa Britney Spears până acum: o tentativă de sinucidere. Ei bine, până şi aceasta e pe cale să se întâmple în viaţa zbuciumată a vedetei americane, care şi-a ameninţat familia că se omoară dacă o forţează să se interneze într-un spital de boli mentale. Potrivit publicaţiei The Daily Mail, Britney a ameninţat că se sinucide, dacă părinţii săi insistă să o interneze, cu toate că vedeta suferă de o afecţiune mentală destul de serioasă, care o face să fie un pericol pentru ea şi pentru ceilalţi.

Britney, în vârstă de 26 de ani, i-ar fi spus unui prieten, la telefon, că nu mai merge „din nou”, la „casa de nebuni” – aluzia la scurta şedere, săptămâna trecută, la un spital din Los Angeles, unde a fost adusă pe targă, după o criză de nervi ce a culminat cu sechestrarea propriului copil. „Nu mă mai trimit la casa de nebuni!Nimeni nu mă poate face să mă duc dacă eu nu vreau, şi eu nu mă duc. Mai degrabă mă omor înainte să-i las să mă închidă din nou. Să-i spui mamei şi tatei că aşa am zis eu” i-a spus Britney la telefon aşa-zisului prieten.

În timp ce refuză să recunoască faptul că are o serioasă problemă de sănătate, Britney continuă să se comporte bizar. Ea a apărut în public îmbrăcată cu rochia de mireasă de la nunta sa cu fostul soţ, Kevin Federline, cu care se ceartă în prezent pe custodia celor doi copii (o audiere extrem de importantă pentru Britney urma să aibă loc ieri, la Los Angeles, dar nimeni nu ştie dacă vedeta va catadicsi să se prezinte).

Mai mult, Britney continuă bizara prietenie cu un paparazzo care a urmărit-o peste tot mai multe luni, britanicul Adnan Ghalib, căsătorit şi care, pare-se, ar urmări doar să obţină câteva fotografii mai „deocheate” cu vedeta, pe care să le poată vinde pe bani grei tabloidelor. Apariţia lui Britney în ţinuta de nuntă a declanşat, cum era de aşteptat, şi speculaţii potriivt c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 7 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°