Si-uite-asa, "salvatorii" au disparut, revista insa a ramas, continuind sa apara, cu mici sincope, mai ales gratie eforturilor discrete, dar eficiente ale secretarului, pina in anul de gratie 2010, cind a fost preluata cu generozitate (cultura atrage cultura) de catre Universitatea "Cuza" si poate fi intilnita, de atunci, in vrafuri, pe toate holurile-i. Din pacate, nu mai are aceeasi capacitate de absorbtie... Cam cu un an inainte de cumpana dintre milenii, am fost chemat sa contribui la "salvarea" de la pieire a revistei culturale "Timpul". Fusesem gazduit generos in paginile sale si aveam in spate un trecut de finantist, ceea ce, probabil, i-a orientat pe "salvatori", in conditiile in care fostul redactor-sef se retrasese intr-un fel de domiciliu fortat autoimpus. Astfel, am fost invitat la o prima intilnire, la restaurant. Erau trei: Publicistul, Poetul si secretarul (singurul inteligibil, de altfel). M-am gindit, am promis, dar bucuria cea mare a fost ca am dat de baut. Aproape ca era suficient. Apoi, nu cred ca am reusit mare lucru, in afara unor finantari de la Consiliul Judetean, dar am fost invitat la lansarea noului numar al revistei careia ii datoram atit de mult. Actiunea se petrecea la Muzeul Teatrului si se anuntase si participarea extraordinara a unui mare critic de buzunar din Bucuresti. Lume multa, lume buna, sala placuta, iar in fata o masa de juriu acoperita cu o catifea rosie ii astepta pe "salvatori", care nu au intirziat decit 40 de minute, timp in care multa lume, lume buna, a plecat, desigur. Dar, la un moment dat, un zgomot hodorogit de mobilier rasturnat de pe hol a anuntat sosirea "oficialilor". Astfel, rind pe rind, s-au prelins in sala, puternic lichefiati, in ordine: Criticul, Poetul si Publicistul (secretarul era prins pina peste cap cu organizarea manifestarii) si au luat repede forma scaunelor de la prezidiu. Cineva a adus o carafa cu