Boc va fi sacrificat, dar nu va folosi la nimic dacă nu se va face curăţenie la sânge.
Politicianul Emil Boc nu a avut o viaţă uşoară ca prim-ministru. A condus guvernul după alegerile parlamentare din noiembrie 2008. Nu era programat să ajungă şeful executivului, dar retragerea inexplicabilă a lui Theodor Stolojan l-a propulsat în poziţia de prim-ministru. A fost primul premier de după 1990 doborât de o moţiune de cenzură, în octombrie 2009, dar se târăşte până la alegerile prezidenţiale şi, odată cu reconfirmarea lui Băsescu la Cotroceni, formează un nou cabinet.
Boc a rezistat aproape doi ani şi a condus România prin mijlocul unei crize grave - economice şi morale. Acum a ajuns la sfârşit. Nu a fost un premier bun pentru simplul motiv că nu a avut autoritate. În guvern, un Blaga, o Elena Udrea, un Videanu sau Berceanu au fost mai influenţi decât el. De ce? Poate din cauza faptului că a decis să fie omul preşedintelui până la capăt şi, totodată, a fost obligat să facă faţă creşterii nemulţumirilor sociale generate de criză şi presiunii tot mai mari a clientelei politice din propriul partid.
Toată lumea va răsufla uşurată când Emil Boc îşi va da demisia. Probabil că acest lucru se va întâmpla în următoarele zile. Nu va face faţă tăvălugului protestelor pornite de sindicate. Dar nimic nu se va rezolva prin plecarea lui. România va rămâne tot o ţară greşit construită. Avem prea mulţi pensionari, prea mulţi asistaţi sociali. Avem prea mulţi funcţionari care taie frunze la câini şi prea multă corupţie. Avem un sistem de sănătate şi unul de educaţie subfinanţate.
În fond, dacă te uiţi la România de azi, descoperi o ţară care n-are nici prezent şi nici viitor. Iar toate greşelile se află în trecut. Trecutul apropiat. Credeaţi că nu va plăti nimeni pentru tâmpeniile FSN din deceniul nouă, pentru socialismul cu faţă umană al lui Iliescu, pentru corupţ
