Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Eroii neamului, comemoraţi la Bordeşti

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 14 iunie 2013 ·

Elevii de la Şcoala Gimnazială Bordeşti i-au comemorat, ieri, pe eroii neamului românesc, acţiunea având loc la Cimitirul ostaşilor români şi germani din 1916-1919. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Dan Burducea, iar la eveniment au fost prezenţi cadre didactice, elevi şi localnici. După ce au asistat la slujba religioasă, elevii din Bordeşti au susţinut un program artistic specific.

Preotul Dan Burducea a precizat că Ziua Eroilor şi Ziua de Înălţare a Domnului Iisus Hristos sunt repere semnificative pentru creştinătate, dar mai ales pentru comunitatea de la Bordeşti. „Este foarte important pentru noi toţi să ne cunoaştem valorile, să ne cinstim neamul, ţara şi pe cei care şi-au adus contribuţia la făurirea ei. În fiecare an comemorăm Ziua Eroilor, moment în care elevii Şcolii Gimnaziale Bordeşti, alături de cadrele didactice şi autorităţile locale participă la slujba de pomenire oficiată de preotul Burducea Dan şi depun flori la monumentul eroilor din localitate. Trebuie să avem un respect cu totul deosebit faţă de eroii căzuţi la datorie pe câmpul de luptă, iar pe eroii care încă mai sunt printre noi să îi evocăm ori de câte ori avem prilejul“, a spus Mihaela Chiriac, consilier educativ la Şcoala Bordeşti.

Elevii de la Şcoala Gimnazială Bordeşti i-au comemorat, ieri, pe eroii neamului românesc, acţiunea având loc la Cimitirul ostaşilor români şi germani din 1916-1919. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Dan Burducea, iar la eveniment au fost prezenţi cadre didactice, elevi şi localnici. După ce au asistat la slujba religioasă, elevii din Bordeşti au susţinut un program artistic specific.

Preotul Dan Burducea a precizat că Ziua Eroilor şi Ziua de Înălţare a Domnului Iisus Hristos sunt repere semnificative pentru creştinătate, dar mai ales pentru comunitatea de la Bordeşti. „Este foarte important pentru no

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 55 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 41 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 47 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°