Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simbolul unei democraţii zbuciumate: „Gavroche”

Publicat in Adevarul, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Copilul înfăşurat într-un steag care a apărut pe coperta revistei Paris Match din 4 ianuarie 1990 a fost botezat de francezi „Gavroche”. Florin Vieru, adică Gavroche, avea 14 ani în 1989 şi venea din comuna Dobroeşti. Acum are 34 de ani şi locuieşte într-un apartament, prea strâmt pentru visele lui, din cartierul Pantelimon.

A plecat din Dobroeşti într-o vineri dimineaţă. La 22 decembrie 1989, pe la ora 11.00. Afară nu era nici frig şi nici cald; o toamnă lungă şi seacă precum o fată bătrână care se codeşte să-şi arate vârsta. Florin Vieru era cel de-al nouălea copil al văduvei Vieru din Dobroeşti. În dimineaţa aceea scăpase de îndatorirea lui principală, aceea de a sta la coadă la pâine, şi bătea mingea în stradă cu tovarăşii săi de joacă. „Veneau oamenii din Bucureşti şi se adunau în faţa Primăriei din Dobroeşti. Au început să strige «Jos comunismul!». Atunci ne-am lipit şi noi de ei şi am intrat în primărie unde am distrus tot ce era legat de comunism”, îşi amiteşte Gavroche.

Tricolorul de pe Primărie, pe coperta revistei franţuzeşti

De la Primărie grupul de oameni s-a hotărât să vină în Bucureşti. Fiecare a plecat cu câte ceva: un steag, o pancartă. Micul Florin nu avea nimic, însă a văzut steagul de pe clădirea Primăriei. „M-am urcat pe o cabină telefonică, iar de acolo am ajuns steagul”, povesteşte Florin. Luat de val, a nimerit în bătaia gloanţelor şi în calea tancurilor care traversau nestingherite Bucureştiul. Abia atunci a realizat grozăvia. „Eram verde, galben de frică când am văzut ce se întâmplă în Bucureşti. Când eram sus, când eram jos. Nu mă puteam culege. Nu aveai cum să mai dai înapoi, dacă ai intrat în horă , trebuia să joci”, îşi aminteşte el. A ajuns înapoi în Dobroeşti la 23 decembrie, la prânz. O zi întreagă mama sa a stat ca pe jar, neştiind unde a dispărut. „Luasem câteva gloanţe înainte să plec, însă la metrou m-au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana

HotNews acum 51 minute
Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o ran

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°