Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii unei echipe de fotbal şi-au ameninţat favoriţii săpând un mormânt în mijlocul terenului

Publicat in Mediafax, marți 30 aprilie 2013 ·

Mai mulţi suporteri ai unui club din a treia ligă sârbă, supăraţi pe faptul că echipa lor nu promovează, au săpat o groapă şi au plasat o cruce în mijlocul terenului cu mesajul "D2 sau asta", a anunţat, marţi, un conducător al grupării Macva Sabac.

Groapa lungă de doi metri şi adâncă de 15 cm a fost descoperită luni, a declarat un responsabil al acestui club.

"De ani de zile suntem aproape de promovare în liga secundă şi eşuăm la câteva puncte. Nu pot să cred că cineva a avut o astfel de idee. Suntem convinşi că nu este opera suporterilor noştri", a declarat secretarul general al clubului, Zvone Jovanovic, care a precizat că poliţia a deschis o anchetă.

Iniţiativa a dat roade, astfel că fotbaliştii, la doar câteva ore după descoperirea macabră, au câştigat un meci disputat în campionat şi au urcat pe locul doi în clasament.

Fondat în 1919, Macva Sabac a făcut parte din elită în timpul fostei Iugoslavii, însă în ultimele decenii evoluează în ligile inferioare. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 25 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 13 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°