Un pronostic sigur: orice va fi, ne vom întoarce la campionat
Nu cred că păcătuiesc grav dacă în ajunul meciului terifiant cu Serbia, mă voi reţine de la consideraţii tactico-strategice şi nu-mi voi da cu părerea în problema problemelor: atacăm cu disperare sau cu inteligenţă. Numai orgolioşii nepedepsiţi îşi pot oferi atîta importanţă încît să creadă că la doar o zi de ce va fi Piţi se va răzgîndi. Să-l lăsăm în pace. Avem timp berechet să-i urlăm după meci: “Eu ce ţi-am spus? De ce nu m-ai ascultat?”, sau invers. Prefer să mă concentrez pe campionat, căci la el ne vom întoarce, orice se va întîmpla sîmbătă şi miercuri. Îmi place să cred că acesta e cel mai sigur şi vesel pronostic pentru meciul de mîine.
Sfîrşitul săptămînii trecute ne-a fericit cu două meciuri mult peste media mediocrităţii noastre, în care se înscriu patru granzi autohtoni: CFR Cluj, Steaua, Timişoara şi, cu voia dumneavoastră, fruntaşa Dinamo. Toate patru se poate spune că joacă - în cel mai bun caz - banal. Două echipe sînt, categoric, altceva: Rapidul şi Craiova. După 4-0 cu Oţelul, (scor prea sever!) mi-am spus ca Petre Grigoraş că Giuleştina asta e cea mai bună din ţară, ba mai mult: am avut vreo două-trei clipe de entuziasm pueril, cînd - manipulat şi de gestul lui Lazăr* - mi-a trecut prin minte că, dacă nu ia titlul, Rapidul are totuşi un fotbal de campioană, a României desigur, dar de campioană. După care, recunosc de asemenea, mi-am adus aminte de pronosticul unui super fan rapidist, poreclit şi “Banca de date”, care mi-a zis-o foarte clar şi lucid, numărînd pe degete: “0-0 la Cluj, 4-0 acum, mai mult de 3 meciuri bune la rînd Rapidul nu ştie…”. “Păi, o bateţi pe Dinamo şi sînteţi în grafic…”. “Banca de date” mi-a surîs melancolic, cum nici o bancă nu o face.
A doua zi m-am revizuit: Craiova făcea şi ea al doilea meci consecutiv de certă calitate, după acel 3-0 cu Fa